luni, 23 decembrie 2013

regasirea Craciunului


nu ma gandisem niciodata prea mult  la ce inseamna Craciunul pentru familia mea.
in copilarie stiam doar ca se intampla "chestiile" de Craciun; ma bucuram de ele pur si simplu, adunand material pentru nostalgiile de mai tarziu.
Craciunul era; pur si simplu.

pana a murit mama.

atunci a fost anul fara Craciun.
"acasa" si-a pierdut sensul, gusturile de sarbatoare au disparut.

anul urmator insa, fiica mea era destul de mare sa priceapa ceva (avea un an deja), asa ca a reaparut Craciunul.
gusturile copilariei mele nu vor mai aparea niciodata, dar se nasc altele.
ma refer  la gustul concret al sarmalelor, al cozonacului cu branza, al "turtelor rupte", al prajiturilor si la toate celelalte gusturi pe care mama le-a luat cu ea.
an de an, arome si intamplari noi apar si devin "chestiile" de Craciun care se petrec pentru Dora.

da, Craciunul e despre ceilalti, despre cei dragi...doar asa exista.



slava Domnului ca exista Craciunul!



joi, 19 decembrie 2013

un post neinteresant ca o declaratie...

vreo cativa ani am spus ca nu fac telenovele.
dupa aceea, o vreme, am refuzat orice "invitatie"; castinguri, propuneri etc.
apoi am jucat intr-un "serial tv".
a urmat, pentru putina vreme, o telenovela (tocmai i-am cautat titlul pe net!).
au fost unele momente total neplacute, nenecesare.
au fost unele lucruri pe care nu le intelegeam, la care nu ma puteam adapta...
mai ales la inceput, eram intr-o deruta continua; nu prea semana cu "filmarile" pe care le stiam eu.

si totusi, ma simteam bine pe platouri; in cea mai mare parte a timpului.
nici o clipa nu am facut altceva decat tot ce puteam eu mai bine in momentul si conditiile date.
strict profesional, cred ca mi-a prins bine.
nu regret nici un moment; nici macar pe cele pe care le-am urat...

DAR!
cel mai probabil, experienta asta nu mi-a fost data pentru aspectul profesional al vietii mele, ci pentru cel uman!
am intalnit "acolo" niste oameni nu doar placuti, necesari, pe care i-am inteles (si sunt sigura ca la randul lor si ei pe mine), ci si niste oameni sufletisti si talentati la care tin foarte mult. 
Oameni frumosi care sper ca vor ramane in viata mea.

in locurile sau intamplarile care nu iti apartin in totalitate, poti intalni oameni pe care vrei sa ii pastrezi aproape.

s-ar putea sa fie un post mai neinteresant si poate mai greu de inteles...
dar nu pentru toti :).


sâmbătă, 14 decembrie 2013

"first they came for..."

ne deranjeaza doar lucrurile care ne privesc in modul cel mai direct.
a avea o atitudine "din principiu" e un lucru din ce in ce mai rar, si de obicei esti sfatuit, cu cele mai bune intentii, sa nu o ai.
nu ne-a interesat prea mult ce s-a intamplat cu televiziunile, sau cu doctorii, sau cu profesorii, sau cu cinematografele...etc.
a, cate un "share" sau un "like" revolutionar pe facebook.
atat.
cu adevarat, nu ne-a interesat.
singurul moment din ultimii ani, pare sa fie "Rosia Montana".
nu ne intereseaza.
a te interesa, a-ti pasa, trebuie sa te determine sa faci ceva.
doar cand ne izbeste in mod direct, abia atunci catadicsim sa simtim vreun interes, poate ceva revolta; desigur, daca "ne sta in fire".
vom ramane pasivi sub privirile copiilor nostri - pentru ca ai lor vor fi la scoli private in strainatate.
vom invata sa traim asa, sau vom mima toata viata o atitudine civica; bine, poate nu toata viata, doar cand va fi nevoie.
vom pleca, poate; si nu pentru ca nu suntem patrioti, ci pentru ca nu mai putem trai cu noi nefacand nimic.
mediul viral care ne face atata bine, s-ar putea sa ne creeze si iluzia ca actionam.
se pare ca nu vom actiona pana nu ne vom trezi lipiti de zid.
doar ca s-a putea sa ne trezim singuri.
pentru ca nu-i asa :




marți, 26 noiembrie 2013

intre reactii simple si bucurii tehnice

una din primele mele amintiri legate de lumea filmelor e asta : am vazut un film cu Florin Piersic in care "murea"; mi-a povestit mama mai tarziu si cred chiar ca imi amintesc si eu ca am spus :" pacat ca a murit. era un actor atat de bun!"
minunat mix intre fantezie si realitate.
ceva din asta a ramas in mine.
si cand imi dau seama ca imi place sa ma uit la lucruri despre care stiu cum sunt facute si de care ma las totusi "prinsa", imi spun ca de fapt, dincolo de orice explicatie as putea gasi, s-ar putea sa fiu un copil intarziat.
sau un actor caruia meseria/experienta nu i-a sters total inocenta/empatia.
sper sa nu se intample vreodata.
 :)


luni, 25 noiembrie 2013

inconsecvent pe facebook

mi-a facut cineva observatia ca like- urile pe care "le dau" eu pe facebook sunt atat de "random" !
lucrul nu i se parea prea in regula; de fapt, nu i se parea in regula deloc.
"asta spune ceva despre tine".
desigur. totul spune ceva despre noi, nu?
si mai ales...oricine poate spune ceva/orice despre noi.
"ce spune?"
stiam ce gandea, dar voiam sa aud cu glas tare.
ca sunt nehotarata, ca nu am consecventa nici in gusturi, nici in pareri, in nici un caz in participare, nici in...etc.
avea dreptate.
diferenta dintre noi e ca mie nu mi se pare deloc un lucru rau; sau grav.
ce poate fi mai inconsecvent decat sa dai like unei poze cu o tinuta din "Vogue" si apoi sa share-uiesti o cauza care te situeaza evident printre intelectualii preocupati ai zilei?
sa dai like unui banc si apoi unei fotografii care sta atarnata la MoMA?
sa pui ca status o fraza inteligenta si apoi sa te hlizesti in comment uri?
ce poate fi mai inconsecvent?
avea dreptate.
mi-a explicat calm si cald.
da, sunt inconsecventa, imi plac emoticoanele, sunt superficila, sunt neatenta....
...si vie!
:)


joi, 21 noiembrie 2013

rani genetice

am realizat azi, ca uneori, comportamentul nostru poate sa depaseasca limita educatiei, oricat de stabila, solida ar fi aceasta.
am aflat ca un copil poate fi furios pentru ca mama lui e trista; poate fi agresiv, rautacios chiar cu persoanele pe care le iubeste, doar pentru ca mama lui a fost/e ranita.
un copil poate fi inchis in el, retras, timid, doar pentru ca tatal lui e umilit la serviciu, sa spunem.
cei mai multi dintre parinti fac eforturi ca cei mici sa nu simta; si totusi, cumva, cu cat e dragostea mai mare intre parinti si copii, cu atat ei simt si reactioneaza.
mi s-a parut exagerat initial, dar daca stai sa te gandesti putin, are sens.
copiii astia cresc si apoi ne judecam intre noi pentru comportamentul egoist sau furios, sau....si nu avem timp sa ne amintim ca in fiecare adult e un copil care sufera poate, pentru rana parintelui sau.
in sensul asta, poate, copii "platesc greselile parintilor".
in mine traieste rana mamei mele.
trebuie sa fac  ceva ca asta sa nu devina rana fiicei mele.
oricat de cretin ar suna, trebuie sa incercam sa fim bine pentru copii nostri.
trebuie sa incerc sa vindec in mine rana mamei mele/tatalui meu, ca ea sa nu devina rana pe care o va avea de vindecat in el insusi copilul meu.
si daca incerc sa fac asta, cu siguranta imi va veni mai greu sa il judec cu usurinta pe cel de langa mine; si poate, cu timpul, chiar pe mine insami.


miercuri, 20 noiembrie 2013

altfel?

noi  facem lucrurile "altfel".
altfel fata de cine? fata de cei care le fac mai bine, sau fata de cei care le fac mai rau?
aroganta afirmatiei asteia nu-mi zgaraie timpanul sau retina niciodata atunci cand vine de la cei care, chiar imi par cumva "altfel".
poate pentru ca ei, nu declara niciodata despre sine ca sunt deosebiti...nu au nici un motiv; ceea ce fac si ce sunt e de ajuns pentru asta.
in arta e firesc, poate, sa vrei sa fii diferit.
inainte insa de a declara asta sau a cere pr-ului sa o faca, nu ar fi grozav chiar sa faci ceva deosebit? sa fii pur si simplu bun, inspirat, "farmacos" si de ce nu, pregatit?
nu ar fi grozav ca cei care ies de la spectacolul tau, iti asculta muzica, iti privesc tablourile etc. sa spuna :" are ceva, e...altfel!"
preocuparea de a fi diferit inainte de a fi pregatit, mi se pare... ca o scuza pentru un eventual esec, sau ca un deget aratat celor care vor considera ca ceea ce ai facut e stupid sau searbad sau...
oricine are preocupare sincera si talent  isi va pune problema cum trebuie si nu va incerca sa defineasca  ceea ce face.
lucrul valoros se defineste singur. sic!


vineri, 8 noiembrie 2013

PR-ul, din nou...

zilele astea cand reclama e mai importanta decat produsul, cand fiecare incercam sa aratam lumii cine suntem, cand deschizi un ziar si cel putin doua "personalitati" declara :"sunt mandru/a de mine!", zilele astea, alegerile sunt fie foarte dificile, fie luate de-a valma.
realizezi un produs - si da, ma refer mai ales la cele artistice! - si inainte de a fi preocupat daca ai reusit sa spui ce ti-ai propus sa spui, inainte de a verifica in mod real impactul, reactia pe care o determina, incepe : PROMOVAREA!!!!
promovarea incepe chiar inainte de a porni la  "realizarea" produsului...lumea va fi curioasa si va astepta cu sufletul la gura!!! 
e necesar si foarte bine ca se intampla asa!!!
problema apare, bineinteles, cand valoarea e mult sub energia investita in tam tam.
oamenii vad ca "ala a spus", "ala a scris" etc si inainte chiar sa vada/auda, are o parere.
iar daca parerea lor e contra "valului", se tem, bineinteles sa si-o exprime, refuzandu-si astfel bucuria de a vedea ca mai sunt si altii care gandesc la fel.
sigur ca e loc pentru toata lumea, dar mi se pare uneori, ca e loc  mai curand pentru cei care au tupeu mai mult sau prieteni mai influenti.
cum sa "educi"  gustul publicului cand tu ai devenit mai preocupat de numarul de like uri pe facebook, de numarul de interviuri, de PR  decat de calitatea a ceea ce faci?
cum sa ajunga calitatea la public in zilele astea fara like-uri pe facebook, fara interviuri, fara PR?

nu-mi raspundeti.

miercuri, 6 noiembrie 2013

Aici, unde normalitatea se obtine uneori, cu spaga.

Acum cateva zile, o prietena mi-a povestit despre aventurile ei cu gradinita.
Baietelul are trei ani, l-a inscris la gradinita; plangea in fiecare zi; in fiecare zi, principala informatie pe care o primea despre copil era: ' iar a plans'. Si nu era doar informatie, bineinteles si repros; copilul e, asadar, fie prost educat, fie dificil....nu e bine, oricum.
Prietena mea se chinuie; e vinovatie, mila pt pui, lupta cu ea insasi : sa il duca la alta gradinita? asta e singura apropiata...etc.
E din ce in ce mai dificil...copilul plange, " doamnele " privesc cu repros, au grija sa il si formuleze...
Intr-una din zile, pititcul vine acasa si ii spune mamei in limba lui de trei ani, ca "dna a spus ca daca mai plange il da afara sa il calce masinile."
( in ac moment, prietena e cu povestirea abia la jumatate, dar mie mi s-a ridicat tensiunea si furia imi roade stomacul)
Varianta mai usoara, va afla mai tarziu, e amenintarea cu politia.
Bineinteles, nu recunoaste nimeni nimic.
Sfidata in fata, tremurand pt copil, neavand incotro, blanda si doritoare de buna intelegere, prietena mea hotaraste ca trebuie sa le dea bani; le da; fiecareia.
Si de a doua zi!!!, fara exagerare, copilul nu mai plange, iar cand are intentia, e luat in brate si calmat si gradinita devine ceea ce ar trebui sa insemne, atat pentru mama, cat si pentru copil.
Bineinteles ca ii reprosez, o cert: " si ce-o sa faci? Le dai in fiecare luna?"
"Daca trebuie, da!"
Ma lasa sa imi consum furia; si vad: e un om care a facut ce trebuia pt linistea copilului ei; intr-un anumit fel, nici macar nu e un compromis. E o mama, intr-o tara unde copilul poate avea acces la normalitate, cu spaga.
Fetita mea va merge la scoala curand si sunt bombardata cu istorii despre invatatoare, " cerintele" si after school urile lor.
Am o prietena profesoara care nu a luat in calcul macar, vreodata, sa ia spaga, am avut o diriginta care mi-a dat bani de pregatire pt faculatea de teatru.
Cum sa inteleg un om care santajeaza parintii unui copil de trei ani si se numeste "educator"?
Nu exista situatii care sa imi explice comportamentul acestor femei; nu exista!



miercuri, 2 octombrie 2013

insemnarile unui spectactor

cand esti actor e foarte greu ca atunci cand mergi sa vezi un spectacol de teatru, trupul si mintea ta sa uite ca esti actor; si nici pentru inima nu e mai usor :).
in general, sunt cam doua posibilitati : sa te uiti "profesionist", hotarand apoi daca ti-a placut sau nu si cea de-a doua, cea ma fericita, sa te entuziasmezi atat de  mult de ceea ce vezi, incat sa uiti tot.
desigur, exista tot felul de nuante...
nu e simplu.
daca doamne fereste, mai stii si textul.....
nu mai vorbim de posibilitatea ca tu sa fi jucat in vreo alta montare a textului respectiv.
iti dai seama ca i-a scapat actorului x vocea, uneori chiar ca a avut "un blank"(adica un moment in care ti se opreste mintea, pur si simplu; uiti tot; e cosmarul total; char daca dureaza o fractiune de secunda, actorul are senzatia ca a durat un minut ceea ce e enorm. ), ca a fost ceva cu miscarea acolo, ca a fost ceva cu lumina, in sfarsit, e imposibil sa nu vezi lucruri pe care un spectator "obisnuit", chiar indragostit de teatru, nu le  vede.
dar nu despre asta vreau sa scriu.
vreau sa scriu ca nu e simplu sa mergi sa vezi un spectacol de teatru si sa uiti ca esti actor.
e  greu sa te uiti o ora si jumatate la un actor altfel decat ca un actor.
e si mai greu cand il cunosti pe cel de pe scena; l-ai vazut jucand, ii cunosti viata, ai stat cu el la bere, ba chiar ai repetat/ jucat cu el.

cand am iesit de la "Insemnarile unui nebun" cu Marius Manole, am fost convinsa ca am uitat; mi-a placut atat de mult incat mi-am spus ca am uitat pentru o ora si jumatate ca sunt actor.
si apoi mi-am dat seama ca nu uitasem; mintea si inima mea reactionasera ca si cum uitasem.
mergeti sa il vedeti pe Marius Manole in acest spectacol.

ps: "Insemnarile unui nebun" se joaca la ArCuB.



luni, 23 septembrie 2013

mostra

cand am inceput sa scriu blogul, unii au crezut ca vor fi si povesti despre ce e "in spatele" meseriei de actor.
in schimb, eu am facut pe desteapta, am emis opinii si mai stiu eu ce.
ei, a venit momentul pentru o mostra:

intri intr-un proiect independent; cel care il initiaza, "te pretuieste", "tine la tine" etc.
se gasesc greu partenerii; la fel timpul de repetitii.
te surprinde de cateva ori, neplacut, initiatorul/ conducatorul proiectului.
hai cu toleranta! e un om bun, e la inceput, e greu ce are de facut etc.
apelezi la rabdare, la tact, iti spui ca ai nevoie de bani etc.
apare la un moment dat o adiere de energie neplacuta, dar pentru ca uneori esti paranoic, (toti suntem!), iti spui ca e doar in mintea ta.
dar ai si instinct bun uneori (toti avem!) si al naibii de ascutit si nu ar mai trebui sa il confunzi cu paranoia, fir-ar!!!
si...bineinteles, cand te astepti mai putin, vine!
da, e ca un pumn in stomac!
"ma scoti din proiect?"
"nu stiu, imi pare rau, ma sfatuiesc cu tine.."
"sa ma scoti din proiect?"
"nu stiu ce sa fac....." etc.
pe scurt, da, te scoate din proiect...da, tu ai fost de la inceput, dar vezi tu....ala a plans, ala a venit mai des.....etc.
nici o logica. unul nu a mai jucat de 15 ani, unul niciodata.
"cred ca e o alegere proasta." arunci tu cu ultima frantura de paranoia; lasi textul pe masa si pleci.
urmeaza telefoane, mail uri menite sa iti explice cum nu ai inteles bine, care nu fac decat sa te jigneasca si mai tare...
urmeaza zilele in care te perpelesti:
nu te asteptai ca ala sa-ti faca aia, timpul consumat, energia, nevoia de bani, ciuda...etc.
o sa vina si usurarea.
gata, ai iesit!
a, si da, scrii un post pe blog! asa e sigur ca nu te intorci, oricate sms uri iti mai trimite administratorul cu restantele la intretinere!
ps: tocmai am terminat un proiect independent foarte tare, cu oameni exceptionali; lucrez la altul; sper la altele.
ps: sper sa nu ma sune colegii actori pentru detalii :).



sâmbătă, 21 septembrie 2013

"cand urci, nu uita sa dai "buna ziua", pentru ca la coborare vei intalni aceeasi oameni."

m-am tot intrebat ce se petrece cu omul care e intr-o functie de conducere si...se schimba.
se inseala ceilalti sau chiar se petrece ceva cu el?
parcursul e lent sau brusc?
e diferit parcursul interior de cel pe care il percep ceilalti?
inteleg ca apar situatii noi, ca sunt alte responsabilitati, dar de ce se schimba prioritatile?
prioritatile tale, ca om, ar trebui sa se schimbe?
nu mai crezi, doresti  aceleasi lucruri?
poate ai alte asteptari, dar nu cred ce esti alt om.
sa nu vorbim de o pozitie inalta, care te obliga la cine stie ce...nu, despre una mai....posibila.
o functie e doar o conjunctura favorabila.
ma gandesc la o vorba mai veche, care spune cam asa:
"cand urci, nu uita sa dai "buna ziua", pentru ca la coborare vei intalni aceeasi oameni."
vad oameni in situatii/ pozitii favorabile care cred ca asa e firesc sa fie, si care uita ca nu sunt dintotdeauna acolo si poate nu vor fi pt totdeauna.
care n-au idee cat de singuri au ramas intre timp.
care au senzatia ca se vor baza pe x sau y.
la coborare vor descoperi ca y e o jigodie care nu va ridica un deget, iar x a plecat de mult.
ps: da, eu sunt un x; si vreau sa cred ca am plecat.



vineri, 20 septembrie 2013

# rosia montana

am fost in piata la mitingurile impotriva proiectului minier de la Rosia Montana.
am citit cateva articole pro si contra.
am vazut pe facebook sau auzit la prieteni ce au spus unii si altii la tv.
unii dintre cei care vorbesc urat la adresa demonstrantilor imi erau simpatici; unii inca imi sunt; incerc sa fac abstractie de ceea ce spun acum si sa nu ma gandesc la ei; poate ei chiar cred ca oamenii din piata sunt derutati, confuzi etc.
am prieteni care sunt de mult implicati in miscarea "salvati Rosia Montana"; asa cum pot ei: piese de teatru, clipuri etc.
stiu oameni destepti si pe care ii respect, care se abtin. nu ma deranjeaza. poate le ia mai mult timp. poate nu sunt convinsi ca e rau. pentru cum isi manifesta retinerea, pozitia, ii respect.
am incercat sa imi fac o parere a mea; nu am vazut/citit tot, dar indeajuns cat sa cred in ceea ce strig in strada.
sunt sigura ca nu ma manipuleaza nimeni.
am serviciu.
nu-mi place dl basescu; nici domnul ponta; nu mi-a placut niciodata dl iliescu; nu-mi mai place de mult dl crin antonescu.
am vazut pe net putin dintr-o emisiune a dlui gadea si mi-a fost jena pentru el si mi-a fost jena sa vad mai mult.
mi se pare ca e evident cand cineva pretinde ca e obiectiv, fara sa fie.
vad cum pentru politicieni toata aceasta "intamplare" e doar un alt argument pe care il folosesc unul impotriva altuia.
nu vad nici un om politic cu o pozitie clara si argumentata; totul e fofileala si aratat cu degetul.
vad oameni din aceleasi zone care se incontreaza in articole sau in status-uri pe facebook.
cred ca exista o sansa ca oamenii sa schimbe ceva sau macar sa inteleaga ca au drepturi si putere.
imi doresc mult ca miscarea asta sa ramana a oamenilor care au demonstrat langa mine.



joi, 19 septembrie 2013

si eu la fel !!!

ma uit la persoana din fata cu placere si entuziasm.
mi se pare ca are tot ce-i trebuie...plus noroc.
imi amintesc apoi ca nimeni nu e atat de fericit/perfect/bun etc decat dinafara, dar alung imediat gandul pentru ca nu are nici un sens sa fii carcotas.
gandim la fel, avem cam aceleasi opinii si bineinteles, asta ma face si mai incantata pentru ca,nu-i asa,  e atat de bine sa gandesti la fel cu cineva pe care il admiri!
cresc brusc in ochii mei insami; probabil si in cei ai interlocutorului...ca atunci cand citesti biografia unei personalitati care iti place si iti gasesti multe puncte comune si asta te face sa fii al naibii de optimist si sa nu iti pierzi speranta.
increderea se aseaza (asaza, ma rog, dar nu-mi place cum suna) intre noi, in mine, iar eu ma lafai in ea infantila si cam exaltata.
...si suna telefonul, persoana raspunde, pentru ca are incredere in mine, eu incerc sa nu aud conversatia, pentru ca are incredere in mine...
si nu aud.
o vreme.
apoi aud atat: "inteleg foarte bine, si sunt de acord ca imi trebuie parteneri buni, dar nu atat de buni incat sa am emotii ca ma fac sa arat rau, nu-i asa? haha!"
si pe bune, mi s-au infundat urechile; mi s-a ridicat tensiunea, cred.
cine ma cunoaste, stie ca nu e greu...:)
stiu o gramada de povesti care seamana, dar am crezut ca sunt bancuri, exagerari venite din frustrare etc.
inteleg ca daca esti obsedat de imagine esti atent langa cine te asezi, inteleg chiar ca poate fi o tactica foarte buna de a te pune in valoare...dar...
cred cu tarie in ideea ca vreau sa fiu langa oameni buni, mai buni.
si-mi vine sa rad de fapt de mine, cand imi dau seama ca imi luam portia de incredere in mine de la o persoana care are mult, mult mai putina decat am eu.
ma intristez...si apoi ma bucur.
hai ca e bine! stau bine!


marți, 17 septembrie 2013

opinii...

nu cred intr-o lume in care toti suntem de acord unii cu altii; nu as vrea sa traiesc intr-o astfel de lume.
imi plac discutiile contradictorii; le prefer pe cele care au umor si argumente - de oricare ar fi ele.
sunt capabila sa accept un punct de vedere diferit; uneori pot incerca sa-l schimb, alteori nu.
daca subiectul nu e important pentru prietenia/ viata noastra, incerc sa evit subiectul; e posibil; pur si simplu avem alta parere.
cand punctul opus de vedere e la cineva la care tin, sau care stiu ca ar putea intelege, incerc sa il conving; cand nu reusesc, recunosc, uneori ma simt blocata; realizez ca sunt pe un drum infundat.
si atunci, se poate intampla sa poti, sau sa nu mai poti merge mai departe cu acel om.
poti sa alegi asta sau se va intampla pur si simplu.
sigur lucrurile stau altfel cand opinia diferita e a celui care conduce teatrul in care lucrezi, spectacolul pe care il repeti, tara in care traiesti.
dar si atunci poti sa alegi sa ramai, sau sa pleci.
cred in liberul arbitru.
cred in dreptul fiecaruia la parere si la libertatea exprimarii ei si mi se pare josnic cand oamenii ataca si urasc alti oameni doar pentru ca nu gandesc ca ei.
asta nu a impins niciodata lumea inainte.
opiniiile diferite, da.
nu spun ca trebuie sa le cautam cu orice pret, ci sa acceptam ca putem, si e bine sa traim cu ele; printre ele.


duminică, 1 septembrie 2013

Sarajevo

am fost pentru prima oara in Sarajevo.
mi se povestise despre "energia buna" a locului si am crezut ca e ceva ce spunem in functie de ceea ce  ni se intampla intr-un loc.
ei bine, mi s-a parut ca Sarajevo are o energie incredibila!
poate pentru ca ridici ochii si poti vedea cladiri care poarta urme de gloante, iar jos sunt oameni tineri si vii.
ridici ochii si poti vedea turla unei biserici ortodocse, a uneia catolice, minaretul unei moschei sau turnul unei sinagogi (in acelasi cartier), iar jos sunt oameni diferiti si la fel.
oameni care se roaga unii langa altii, fiecare in felul sau.
jos sunt mirosuri diferite: de cafea, de narghilea, de arome diverse care impreuna se ridica si sunt mirosul unui oras cat o lume!
am fost in timpul festivalului international de film de la Sarajevo, e drept, dar sunt sigura ca emanatia va fi la fel si in timpul festivalului de balet (ei bine, da!) care ii urma!
sunt sigura ca oamenii aceia au inteles mai de curand ca au ceva de sarbatorit!
ca au de trait...





vineri, 9 august 2013

just let it be

cineva spune o vorba, o gluma, arunca un cuvant si totul se strica.
intreaga armonie care exista, in realitate sau doar in mintea ta, se desface.
poate pentru un timp, poate pentru totdeauna.
avem tendinta de a uita ca lucrurile nu sunt asa cum ni le inchipuim / vedem, decat pentru noi.
si cand suntem confruntati cu realitatea pe care o vede cel/ cei de langa noi, de cele mai multe ori ne clatinam; uneori serios.
puterea unui sentiment nu garanteaza reciprocitate...stim asta. si atunci de ce ne uimeste si suprinde cand nu ni se intoarce? sau cand nu ni se intoarce la fel? sau cand...dispare?
ce ne determina sa fim atat de convinsi ca...e asa cum credem/ stim/simtim noi?
daca am fi mai preocupati de "e relativ", daca am intelege si am asuma aceasta sintagma modului nostru de a gandi viata...ar fi mai usor. daca am reusi sa o continem, cumva.
crezi ca esti intr-un loc si intr-o zi un om spune o vorba, face o gluma si realizezi ca ai fost (poate) in eroare in tot acest timp.


stiu ca nu are nici un sens sa te intrebi ce a fost.
mergi mai departe. mai sunt atatea dezechilibrari, pe drum!!!
e pacat sa nu fii surprins din nou. :)



marți, 6 august 2013

let's dance!


mi-a povestit cineva aseara despre tineri care nu danseaza la petreceri.
un tanar.
la o multime de petreceri, cei de varsta lui 20 - 24 de ani, nu danseaza; isi consuma timpul fumand si...doar vorbind.
nu danseaza, nu se saruta, nu....sunt doar "interesanti".
si apoi ne-am amintit ca la varsta aia, dansam ca dementii...pe orice; si uneori ne sarutam cu cineva cunoscut chiar atunci...
recunosc, exceptand perioada de rock-areala, cand era sub demnitatea ta sa dansezi, trebuia doar sa....ok. la cat a fost asta?
prin liceu.
aveai mai putin de 20 de ani.
sunt petreceri de rock eri?
nu.
sunt studenti, "artisti"...
si nu danseaza?
nu.
deloc? nu inteleg.
hai sa mergem intr-o seara sa dansam, zice o amica; nici ea nu intelege.
la nici o petrecere?
bai, nu danseaza.
poate pentru ca dansul e eliberator si la 20 de ani nu ai prea multe de care sa te eliberezi. :)
trebuie sa mergem sa dansam, zice din nou amica.
da, cat mai curand...





luni, 29 iulie 2013

sfatuieste-te...singur.

intotdeauna cand cineva imi cere un sfat legat de profesia noastra (ei bine, se intampla da, :) ), pana la urma ajung in acelasi punct : cred cu tarie ca indiferent cu cine te sfatuiesti, decizia trebuie sa fie mai ales a ta.
orice va rezulta din asta, trebuie sa ai permanent in minte ca tu ai fost cel care ai decis.
sigur, daca cerem un sfat, de cele mai multe ori, chiar avem nevoie de el :).
conteaza cui i-l cerem; dar uneori si sa il ceri celui care stii ca te va sfatui prost, poate fi de ajutor.
sunt multe genuri de sfaturi cele la care ma refer...dupa ce batem campii mult si bine, sfarsesc prin a spune : trebuie sa fii impacat suta la suta cu decizia ta, sau sa fii suta la suta sigur ca a fost cea mai buna din momentul respectiv.
asa, indiferent de rezultat, vei avea linistea ca alegerea ti-a apartinut; orice esec pare mai putin grav decat daca simti ca ai fost "tarat" acolo, chiar catusi de putin, de cine stie ce prieten.
cred ca asta se aplica si in viata.
de la un anumit punct incolo, nimeni nu are dreptul sa iti spuna, "sfatuiasca" ce decizii sa iei in legatura cu viata ta; nici un prieten, frate/sora, iubit/sot, nici chiar parinti.
iar cei care te iubesc, pretuiesc cu adevarat si sunt si capabili sa exprime asta, nu vor incerca niciodata sa te manipuleze...nici chiar manati de sentimente sau ganduri bune.
e important sa simti ca viata ta iti apartine...e un sentiment plin, cu care merita sa traiesti.
tot asa, nu cred ca trebuie sa te lasi manat in nici un proiect/ mod de a-ti face meseria decat de sentimentul ca vrei tu sa faci asta...e posibil sa te pacalesti o vreme; e posibil sa fii manipulat fara sa stii; e posibil sa gresesti enorm.
asigura-te ca nu toti prietenii adevarati si valorosi s-au pierdut pe drum...
asigura-te ca ai avut si tu ceva de spus cand ai luat hotararea.
incerc din tot sufletul sa nu uit asta. e cel mai important lucru pe care il avem; atunci cand il avem.
ps: bineinteles ca "sfatul de aur"  il dau cu mai multa usurinta altuia decat mie insami...dar prin repetitie, cine stie...


joi, 25 iulie 2013

bunaintentie si promovarea

traim intr-o lume in care actorul are nevoie si merita sa fie promovat.
cum as putea sa nu fiu de acord cu asta? :)
traim intr-o lume in care autopromovarea face parte din meseria unui actor; si o face fiecare dupa cum il taie mintea, statutul, relatiile sau fondurile.
promovarea in functie de valoare e relativa si nu vreau sa vorbesc acum despre asta.
vreau sa vorbesc despre cei care fac poze in timpul unui spectacol; tag-uiesc actorul, o publica pe facebook, pe blog etc. poza va fi...acolo.
fie ca actorul a vrut sau nu.
poate e o poza reusita...dar poate e una care nu e; care nu il reprezinta, poate nu reprezinta spectacolul.
ceea ce iti da tie actorul in sala de spectacole, e altceva.
nu dreptul de a-l  imortaliza intr-un moment pe care trebuia sa il traiesti...altfel; (nu facand fotografii, in orice caz.)
inteleg fascinatia unor oameni de a fotografia actori pe strada sau de a se fotografia cu ei.( nu stiu daca e atat de in regula sa faci public ceea ce pana la urma a fost o favoare personala...)
dar sa fotografiezi un actor in timpul unui spectacol de teatru fara voia lui, sa publici aceste poze...fara ca el sa fie de acord, nu mi se pare prea elegant.
poate parea cochetarie...nu e.
in primul rand, e nedrept sa prinzi secunda 3 dintr-un spectacol si sa o ratezi pe urmatoarea; e nedrept sa faci public momente care poate nu reprezinta spectacolul; e nedrept sa publici o fotografie cu un actor, fara voia lui.
sunt sigura ca de cele mai multe ori, aceste acte sunt bineintentionate si de cele mai multe ori vor sa promoveze spectacolul, actorul etc.
dar cum spuneam, asta apartine actorului; poate il intrebati inainte.
ps: stiu ca atunci cand esti in fata publicului esti supus lui...dar pentru ce ai tu de jucat, nu pentru pozat. :)


marți, 23 iulie 2013

legaturi


cand termini un proiect, mai intai ai un sentiment de eliberare si apoi unul de gol.
te agati de oameni, de cei cu care ai lucrat si apoi de gandul ca oricum, va vedeti cand veti juca spectacolul.
nu e asa...niciodata legaturile din timpul repetitiilor nu vor mai fi la fel.
poti sa ramai prieten pe viata cu colegii, dar relatia din timpul repetitiilor, nu mai e...
poti, cu aceiasi oameni sa te intalnesti la alte repetitii, dar tot nu e la fel.
intre membrii unei distributii, se creeaza uneori conexiuni atat de speciale, de adanci, de intime...ele se transforma mai tarziu, uneori  poate in ceva mai important.
distributii diferite, relatii diferite...
poate e numai in capul meu asta, dar legaturile mele de la repetitii cu anumiti oameni...ma fac fericita.
nu stiu sa spun altfel...



luni, 15 iulie 2013

universul paralel de azi

am incercat sa scriu.
m-am obligat sa scriu, macar asa, ca exercitiu.
incercand sa inteleg de ce nu merge, am realizat ca nu am rabdare.
gandurile mele sunt toate intoarse spre repetitiile de zilele astea...
in mintea mea e doar invalmaseala de replici, senzatii de la repetitie, indicatii si tot felul de "reluari" mentale.
la cateva fraze scrise sau spuse, una cel putin, are tonul sau ritmul uneia din replicile din spectacol.
e ceva obisnuit pentru orice actor inainte de...premiera, sa spunem.
e ca si cum ai trai in universuri paralele; in acelasi timp.
e bine.
nu stiu de ce vrem si ne place asta. 
cu adevarat, de ce. dincolo de explicatiile obisnuite, mai mult sau mai putin personale.
mintea mea, zilele astea, si nu doar mintea e aici:

sâmbătă, 13 iulie 2013

fotografii vii

unele fotografii reusesc sa surprinda un sentiment, o traire...
vezi fotografia si simti ce simteai atunci...



asta trebuie sa fie filmul.
cred.
sa te faca sa simti ca si cum ai fi trait..."aia".


miercuri, 10 iulie 2013

posibilitati


 as fi vrut sa mai ramai
 cu mine, adancindu-ti drumul
 calcand pe nostalgii, pe vini,
 strivind pe buze fluturi ingropati de vii
 in soapte mult mai iuti ca gandul

 si de-ar fi fost sa nu mai vreau,
 tu sa-mi aduci iarasi aminte ca tropotul de cal
 e doar un gest
 al celui ce-a ramas fara cuvinte.

 si de-ar fi fost eu sa mai vreau,
 tu sa imi spui ca poate maine
 vom innopta iar langa noi si vom sfarsi
 in mangaieri carunte.


marți, 9 iulie 2013

Cei mai tristi oameni din lume

Oamenii care nu spun nimic bun despre altii...niciodata.
Cei care nu gasesc nimic de placut, admirat in imediata lor apropiere; cei care nu se pot incanta nici macar pentru o clipa de altcineva mai mult de cat sunt incantati de ei insisi.
Cei care nu se pot uita pe ei, niciodata, in nimic, in nimeni...
Cei care cred doar in ei, in orice moment si in orice intamplare, pentru care bucuria inafara lor e meschina si neimportanta.
Cei netulburati de indoiala sau curiozitate.
Cei pentru care confortul propriu e problema majora a universului; sau ar trebui sa fie!
Cei care cred ca nu e nici un "accident" bun in viata lor si ca totul e acolo pentru ca li se cuvine. Oamenii care nu sunt dispusi sa imparta; nimic.

Sunt astfel de oameni...sunt cei mai tristi si singuri oameni din lume.
Unii nu stiu de ce sunt asa.
Unii nu stiu ca sunt asa.
Ei nu inteleg ca nimic din ce e bun in tine si ramane doar pentru tine, e nimic.


luni, 8 iulie 2013

evadarea


cel mai mult imi plac repetitiile intense (se intampla de obicei cand te apropii de premiera),  aglomerate, care te rup efectiv de realitate...
repetitiile multe, filmarile lungi...
tot universul e concentrat acolo.
celelalte intamplari sunt secundare...
asta e unul din lucrurile care ii salveaza pe actori, cred...faptul ca au perioade din astea, cand pot evada.
incepe una din perioadele astea.
:)




vineri, 5 iulie 2013

treceri

din incapere iese cu mana amortita de rasfoirea mea...intreaga.
 pe hol tresare si-apoi zambeste-ncetosat.
 a ragusit dorinta.
 e-ngenunchiat oftatul.
 nimic n-a fost.
 nici un pacat.

joi, 4 iulie 2013

barbati pentru 10 min; in total :)


am tot zarit in ultima vreme prin ziare, diversi.....nu stiu cum sa le spun, diverse declaratii care pe mine ma lasa muta.
sa te exprimi in ziare/la tv despre lucruri pe care nu le cunosti, am inteles, e un fel de noua meserie pe care o practica anumite persoane, selectate dupa cine stie ce criterii.
asta e, nu ma mai uit la tv.
ziare insa, virtual, mai citesc.
si nu inteleg de ce sa apari doar sa jignesti un om.
fara nici un motiv; cel putin aparent.
sau sub falsul motiv ca te revolta o reclama; sau continutul ei etc.
sa iesi tu, fiinta care te pretinzi barbat si sa aperi un principiu jignind personal o femeie...ce e de spus?
a pune problema asa, sunt sigura ca este peste nivelul lor de intelegere.
si nici macar nu e vorba despre barbat si femeie....sa ai atat de putine idei, incat sa jignesti personal un om cand pretinzi ca ai o problema cu ce promoveaza el...

                                                                         *

sa declari in ziare ca fata aia batuta, fie merita, fie s-a batut singura...etc., sa te exprimi astfel vis a vis de ceva ce nu cunosti, mi  se pare atat de grav...
daca prin absurd, as fi partenera unui astfel de individ, as pleca pe loc. definitv.
si cel mai grav mi se pare, ca nu vad asta pe blog uri personale, forumuri etc...ci in ziare!
cineva chiar publica mizeriile astea...


                                                                         *

peste ceva vreme si nu multa, totul va fi trecut si nimeni nu-si va aminti numele vostru.
pentru ca nu ati realizat nimic.
da, la un moment dat ati jignit o legenda si poate pentru 10 minute, vi s-a parut ca sunteti importanti.
dar eu nu va cunosc numele...nu-l voi retine, decat, in cel mai rau caz, pentru 10 minute.


miercuri, 3 iulie 2013

si o...poveste

voia sa reuseasca.
si-a albit dintii, a investit in parfum...
a stat o vreme langa colegi, cunostinte etc.
zambea.
intr-o seara, intr-o conversatie cu cineva, cand isi exersesa zambetul si privirea aceea plina de interes si uimire, care ii iesea atat de bine, un prieten i-a pus mana pe umar; a dat sa ii sopteasca ceva la ureche, zambind si scuzandu-se spre interlocutor. s-a intors spre prieten, cu o privire de gheata, si si-a tras umarul. cel din fata in schimb, a primit la intoarcerea capului, cel mai sincer zambet.
si a inceput.
sa urce.
totul dadea roade.
muncea, chiar muncea pentru asta...
auzea intrebarile prietenilor sau colegilor, simtea nedumerirea lor, uneori facea eforturi sa para ca ii pasa.
dar dupa ce va ajunge acolo, ei toti vor accepta; le va trece; vor fi acolo si vor aplauda.
persoanele importante sunt altele acum.
si urca.
oamenii i-au auzit numele; i s-au luat si interviuri.
era acolo.
doar aplauzele la care jinduise, nu erau. mainile care ar fi trebuit le provoace, se aflau pe alti umeri; umeri de prieteni.


let's socialise!

exista o preocupare foarte evidenta in ultimii ani, pentru socializare.
priceperea de a socializa este aproape o calitate de trecut in cv.
trebuie sa socializezi, sa cunosti oameni, sa stii sa te prezinti....
pentru foarte multe meserii, e esential.
cred ca exercitiul ajuta; inveti sa faci asta...sa socializezi, daca e necesar pentru tine in meseria ta...
desigur, exista unii "mai inzestrati". oameni foarte buni; care vorbesc cu cine trebuie in cel mai bun moment si spun exact ce trebuie; ce pentru altii e inspiratie sau noroc, pentru ei e simpla indemanare.
unii sunt atat de preocupati de a ajunge sa vorbeasca persoanelor "care conteaza", ca nu pot raspunde la un simplu salut din pricina incordarii. nu le poti prinde privirea, ochii lor sunt "la vanat"; mintea lor nu face decat sa prelucreze modalitati de abordare a lui x sau y. ei fac tot ce pot sa ajunga in jurul celui care ii poate ajuta, daca e necesara o gluma care sa te puna pe tine in lumina nefavorabila, dar il face pe x sa zambeasca, nici o problema...si asa mai departe.
  si sunt oamenii care sunt timizi, speriati...stau in colturi, sau cu maxilarele inclestate langa singura persoana din incapere pe care o stiu...
ambele categorii sunt inhibitorii; intr-un fel sau altul, m-am suprins in ambele...:)
acum cred ca stiu...ce trebuie exersat. si o scriu aici pentru mine si pentru colegii mei cu care am mai dezbatut subiectul :).
mergi intr-un loc unde e ceva care te intereseaza. pe bune. zambeste. cand ai in fata un om, concentreaza-te asupra lui, da-i atentie. incearca sa nu tresari prea puternic daca a intrat in incapere regizorul vietii tale sau producatorul x.( ar fi fost savuros daca dadeam si nume :). daca nu ai ceva pe bune de spus importantei persoane x sau y, astepta mai bine pana ai...
nu cred ca exista nici o regula si nici o reteta; cred ca exista intalniri importante fie intamplatoare, fie cautate. si stiu ca o sa ma mai gandesc la asta.


marți, 2 iulie 2013

dimineata

invatata de niste prieteni buni, dimineata, chiar daca imi ia doua, trei minute in plus, macin cafea.
mi se pare ca are alt gust, sa nu mai vorbesc de miros...
dimineata perfecta are acest miros, marea mediterana in fata si linistea de dinainte de a incepe ziua.
m-am trezit azi cu dor de mare...



luni, 1 iulie 2013

in asteptare

am o amica mai tanara,care abia de curand a terminat facultatea.
nu a facut scoala in tara; ne tot intalnim pe mail...
abia de anul asta a inceput sa mearga la casting-uri si asta o streseaza foarte tare.
e ceva ce mie mi se intampla mai des...cand eram de varsta ei :).
dupa ce se termina stresul casting-ului in sine, incepe cel al asteptarii.
tot vorbind despre asta, am realizat ca asta e o etapa peste care la un moment dat reusesti sa treci; si e foarte bine sa/ca o faci. bine si musai!
mi se pare normal sa ai emotii la auditii; cu timpul inveti sa le stapanesti, sa le folosesti in favoarea ta...sau nu. dar nu cred ca asta tine de experienta, incredere in tine etc.
pur si simplu unii sunt mai emotivi decat altii; pur si simplu uneori avem emotii mai mari ca altadata.
ce mi se pare important e sa reusesti sa treci cat mai usor peste asteptare; daca proba e importanta si iti doresti foarte tare sa o iei...nu poti sa uiti.
poti insa incerca sa nu faci infarct de cate ori iti suna telefonul. asta e un exercitiu pe care trebuie sa il faci....trebuie; in timp, va veni de la sine.
e ca intr-o cearta mai serioasa in cuplu: daca te gandesti doar la asta, nu vei reusi sa treci peste moment; dar daca iti cauti ceva de facut, gandit, inafara subiectului...va trece mai usor.
si exista sansa sa te trezesti surprins; uneori placut. :)


duminică, 30 iunie 2013

nu e despre altii


multi dintre noi gasesc repede si usor explicatii pentru nereusitele lor, in exterior.
pare mult mai usor de trait  asa, dar nu e; deloc; dimpotriva.
timpul tau trece si mai repede pentru ca nu e folositor nimanui, nici macar tie.
e atat de simplu sa dai vina pe context; pe sistem; pe lipsa de talent a celuilalt; pe lipsa de profesionalism... pe lipsa sansei....si ele vor veni din ce in ce mai multe si va fi din ce in ce mai usor sa explici de ce nu esti tu maret asa cum ai merita.
invinuind, devenim slabi, frustrati si mai devreme sau mai tarziu neincrezatori in noi insine.
si foarte critici cu ceilalti...mai ales cu cei care au succes; obtinut pe cai nepotrivite, si din a caror cauza noi.....etc. :)
in mod ciudat, vina trimisa spre altii, te copleseste si blocheaza pe tine.
incearca sa te intorci catre tine; daca ai puterea asta, ti se vor elibera umerii, limpezi privirea, iti va aparea zambetul.
...si chiar si sansa...


cel mai dorit popas...azi


nu pot sa nu pastrez si aici minunatia asta de poza...
avem culori comune...



                                                 
Red Beach, China

chestii care imi plac...cu mine :)

 una dintre pozele mele care imi place pentru ca a iesit din intamplare si pentru ca ma regasesc in ea;
o poza despre care am scris intr-un alt post si pentru care inventez acum postul asta :)
o poza de Catalina Flamanzeanu.
ps: ia este a bunicii Andreei si are 80 de ani!!!

chestii dintre cele neintelese..


nu inteleg cum te poate bucura ceva planuit pana in cele mai mici detalii; as vrea sa inteleg asta si sa o fac, poate, la randul meu, dar nu as sti cum.
as vrea sa cunosc placerea unui plan pus perfect la punct, care functioneaza in fiecare secunda asa cum ai gandit; banuiesc ca e o satisfactie in asta.
o satisfactie pe care ar trebui poate, sa ti-o oferi.

                                                                        *
nu inteleg oamenii care se inconjoara, de bunavoie, doar de oameni carora le sunt superiori; oamenii care cauta sa fie "cei mai" in contexte in care e foarte simplu sa fii "cel mai".
nu inteleg oamenii care nu cauta provocare in cei din jur.
trebuie sa fie o satisfactie in asta; una pe care ti-o poti oferi, dar de ce-ai face-o?
 






sâmbătă, 29 iunie 2013

just saying...

printre actori, un cuvant important si foaaarte des folosit e cuvantul "noroc".
in diverse formulari si sintagme, dar in mare, cu  acelasi sens: fara el...e mai greu :)
nici prin cap nu-mi trece sa scriu un post despre norocul in meseria de actor; s-a scris enorm, probabil; mult mai bine; de oameni mai indreptatiti.
ce mi se pare mie important, e ca ar trebui sa ne preocupe cat mai rar daca avem noroc sau nu, sa nu ne plangem prea des ca "asta si doar asta e cauza" si ca trebuie sa fim recunoscatori atunci cand il avem.
just saying...:)



just saying...

in momentul in care scriu acest post, cei mai multi dintre actorii romani intra in vacanta.
stim majoritatea dintre noi ca de acum si pana la toamna,  se fac trei filme de lung metraj; poate trei.
pe un site pentru actorii americani, tot in acest moment, exista 687 de roluri, "scoase la casting" :).
inteleg foarte bine diferentele.
spuneam, doar :).
ps: mi-am amintit de minunata lege conform careia, procentul din banii proveniti din reclamele tv care se ducea la "facut filme", nu se mai duce...sic!
ps: nu ma mir, politicienii au nevoie de televiziuni, nu de filme!

miercuri, 26 iunie 2013

un om, un principiu...


uneori, ma aprind pentru diverse cauze, pe care unii din jurul meu le gasesc inutile, copilaresti...
uneori le dau dreptate.
uneori ei chiar au dreptate.
mi se pare cateodata ca trebuie sa aperi un principiu si mi se explica : nu este un principiu...
mi se intampla sa cred ca trebuie facut ceva intr-un sens; si multi de langa mine au iesit de mult de pe sensul ala...
 a fost nedreptatit un om de langa mine si eu am ripostat in felul meu...dupa puterile mele.
m-am indoit de felul si de puterile mele.
apoi am vorbit cu omul de langa mine, pentru care nu ma ridicasem de fapt ( el reprezenta doar un principiu); si am descoperit ca e un om atat de frumos!
mi-am dorit sa fiu putin ca el...
mi-am dorit sa ma fi ridicat pentru el, nu pentru un principiu...

marți, 25 iunie 2013

bunul trup


repetam zilele astea pentru reluarea unui spectacol care nu s-a mai jucat de cativa ani.
incetul cu incetul...
ma fascineaza pentru a nu stiu cata oara, cum un gest pe care il faci involuntar (sau nu) declanseaza amintirea brusca a unui intreg calup de text; cum o singura miscare iti aduce perfect in voce, piele, ochi, o intreaga scena.
ma fascineaza pentru a nu stiu cata oara - si sper sa mi se mai intample - cat de inteligent pastreaza trupul nostru organicitatea unor intamplari cautate, iubite...
ma fascineaza cat de generos e corpul nostru fizic, cu creierul si simtirile noastre.
nu e nici un pic de filozofie in randurile astea; sunt lucruri care ni se intampla, pe care ar fi bine sa nu le sarim...
sunt lucruri care ne amintesc ce bun e trupul nostru cu noi si ca poate, ar trebui sa il pretuim; macar din cand in cand.
ps: sunt sigura ca nu se intampla doar actorilor care reiau spectacole :)


despre blog

pana ieri, doar cativa prieteni stiau de blogul meu.
ieri, mi-am luat inima in dinti si am anuntat pe facebook, profitand desigur, de ceva share uiri prietenoase.
 m-am simtit incurajata; vizualizarile au atins cifre pe care imi imaginam ca le voi face intr-o luna, in cel mai optimist dintre cazuri.
 si oamenii au reactionat...fiecare dupa cum a simtit.
 reactiile in sine, sunt pentru mine o realizare.
 considerand probabil ca va fi un jurnal, cineva a comentat ca e mai bine sa te uiti la un film, piesa de teatru fara sa stii prea multe despre cel care joaca.
sunt de acord. nu trebuie confundat personajul cu persoana care il joaca; si nici invers.
 in ultimii ani stim atat de multe despre actori, cantareti , oameni de televiziune etc, incat devine dificil sa separam lucrurile; stim atat de multe despre intimitatea si viata lor, despre ce le place, ce ii sperie, ce iubesc, urasc etc, incat e firesc sa te intrebi daca te mai pot convinge prin ceea ce au ei de facut.
si totusi, cred ca un actor bun, te va face sa crezi ce iti povesteste in piesa sau in filmul pe care il vezi acum.
 viata unui artist nu trebuie sa fie doar despre ce afli din interviuri, bloguri, documentare etc, ci despre ceea ce te-a facut el sa simti/crezi.
cum celebritatea mea nu e nicidecum amenintata de intimitatea pe care o poate oferi existenta acestui blog :), cum intentia nu e nicidecum sa povestesc cancan uri din culisele actorimii romane si cum cred ca misterul sporeste prin dezvaluiri bine cantarite, sper ca existenta acestui blog imi va face doar bine; si indraznesc sa sper, nu doar mie.
oricum ar fi, ii multumesc persoanei care a facut comentariul...asa s-a nascut post ul asta.
mi-ar placea sa ma urmareasca si atunci cand "trec peste", sa imi dea semn.

luni, 24 iunie 2013

teatru sau film?


in interviurile cu actori din Romania, se pune des in ultimii ani, in mod absolut firesc, intrebarea :" teatru sau film?".
raspunsurile sunt diverse,bineinteles, dupa experienta sau sansa pe care a avut-o fiecare.
ce se stie mai putin, este prin cate chinuri trece uneori un actor angajat la un teatru de stat care trebuie sa faca un film. greutatile sunt si de natura obiectiva: trebuie sa filmezi in deplasare, de pilda, pentru 5 saptamani si asta face sa fie foarte dificil de programat spectacolele la teatru; si de natura subiectiva: directorii de teatru considera,cred, nedreapta atentia pe care filmul romanesc o atrage in ultimii ani, si...i se opun cum pot; respectiv deturnand atentia propriilor angajati de la preamult nou urmarita arta :).
trebuie sa recunosc, ca oricat de dificil pare la un moment dat, pana la urma actorul reuseste cumva; producatorul face concesii, directorul de teatru face concesii...si actorul face rolul, daca e sa il faca.
dar zbuciumul, tremurul, emotia cu care traiesti pana cand toate fortele se pun de acord, nu pot fi intelese decat de un actor, credeti-ma!
e unul dintre lucrurile despre care actorul roman vorbeste mai rar.
e unul dintre lucrurile despre care actorul american, francez etc nu cred ca are habar.



cum sa faci?

acum cateva zile, am ajuns cu o ora mai devreme la o repetitie si am stat o vreme in parcul Gradina Icoanei.
pe o banca mai departe, sta un domn, foarte trist, care fumeaza si priveste in jos.
pe banca de vis-a-vis, e un grup de tineri; foarte tineri; maximum 14 ani; beau energizante. una din fete, se desprinde de grup, se indreapta spre domn si ii cere o tigara; acesta ii intinde fara sa o priveasca prea mult; cred ca habar nu are cui i-a intins tigara; ea se intoarce la grup, triumfatoare, rasplatita cu exclamatiile aferente.
grupul se indreapta spre mine; ma gandesc ca-mi vor cere si mie, si ma intreb rapid daca le voi da sau nu.
trec de mine si nu imi cer si eu rasuflu usurata.
realizez ca sunt impartita intre dorinta mea de a ramane un om fara prejudecati, care isi aminteste ca exista varsta incercarilor, a teribilismului etc si neplacerea pe care o simt fata de atitudinea fetei si gandul ca poate, nu mi-ar placea ca fiica mea sa ceara tigari prin parcuri la 13 ani si sa si primeasca...
cum sa faci?


joi, 20 iunie 2013

oh, but we need some education...


am prieteni/colegi/oameni pe care ii admir unguri; am prieteni/colegi/oameni pe care ii admir gay; am prieteni/oameni pe care ii admir romi.
 nu incetez sa fiu uimita cum noi mai avem inca discutii despre discriminarea gay-lor, sau a romilor. discutii care s-au purtat in alte tari acum zeci de ani.
nu incetez sa ma mir cat de usor preluam limbajul, sarbatorile altora, dar nici prin cap nu ne trece sa ne lipim de mentalitati mai sanatoase.
nu incetez sa fiu uimita cum poti sa publici un articol, chiar sub forma de pamflet,  care sa jigneasca o etnie, sa instige eventual la violenta si sa nu se intample nimic.
nu inteleg cum e inca posibil sa faci tot felul de declaratii rasiste, homofobe in fata televiziunilor si sa nu se intample nimic.
dar pentru ca astea sunt inca posibile, inteleg de ce e posibil, ca in Romania, sa existe inca o mentalitate misogina foarte puternica; inteleg de ce femeile la 40 de ani sunt batrane, de ce femeile peste 55 kg sunt grase si jignite pentru asta, de ce barbati sau femei gay continua sa se casatoreasca impotriva firii lor, de ce copii care nu au ultimul tip de telefon sunt umiliti de colegi; de ce sunt injurati profesorii...etc
si-atunci, e posibil si sa ne omoram pentru ca ne inchinam diferit, sa ne uram pentru ca vorbim limbi diferite, sa ne concediem pentru ca votam diferit, sa ne detestam doar pentru ca suntem platiti diferit....
educatia de care avem nevoie ar trebui facuta nu doar de cateva asociatii culturale, de societati civile etc.
ar trebui condusa de stat.
mi se pare insa, ca indiferent de numele si culoarea lui, statul nu a fost preocupat de educatia natiunii pe care o conduce...cel mai probabil nu au stiut nici unul termenul de natiune, sau l-au folosit fara a fi o secunda patrunsi de insemnatatea lui.
a da o lege "privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare" nu e de-ajuns.
mi se pare ca in sensul asta...nu ne-am miscat deloc...poate cativa...dar exista altii, mai multi, care s-au intors in timp...
o, Doamne, ce cale lunga!



marți, 18 iunie 2013

clipe inghetate


la un moment dat, devii constient ca exista diferente mari intre impresia pe care o ai tu insuti despre cum arati si cum te vad ceilalti.  ma refer la chip, de exemplu...
nu cred ca e necesar sa te preocupe foarte mult asta, dar ideea e sa stii ca se intampla....si poate, din cand in cand, sa te verifici :).
am citit undeva, ca daca vrei sa fii sigura de cum arati  inainte de a mege la un eveniment important, mai folositor decat oglinda e sa-ti faci o poza.
cred asta....pentru ca fotografia iti arata mai curand cum te percep ceilalti.


dintr-un set de fotografii, am ales una pe care nimeni dintre cei intrebati nu ar fi ales-o...era o poza facuta in gluma. culmea e, ca mie mi se parea ca fotografia aia ma reprezinta pe mine, dincolo de chip, ca e personalitatea mea acolo.
stiu, nu e un motiv de ingrijorare...oamenii alegeau poze care sa arate ce trebuia aratat...nu pe mine :)


in facultate, faceam poze pentru colegii de la operatorie...si eram ingrozita.
 pentru ei era un exercitiu, erau la inceput, abia invatau sa puna lumina; dar chiar si asa, eram ingrozita; nu ma placeam deloc, deloc si ma gandeam ca e ingrijorator pentru o actrita sa iasa atat de rau in forografii.
unul din profesorii mei, Radu Gabriel, mi-a dat atunci o explicatie frumoasa: cum ca nu eu sunt in fotografie, e doar un moment, o fractiune de timp inghetata, care nu are nimic de-a face cu omul care sunt, care e viu si in permanenta miscare....
 de-atunci, de-a lungul anilor, am vazut poze cu mine in care nu m-am placut, in care nu m-am placut dar erau expresive, in care nu eram eu, in care ma placeam, dar nu eram eu, in care ma placeam.
deci asa ma vad ceilalti...:)
?


luni, 17 iunie 2013

planuri de imbatranire...:)


nu sunt priceputa la facut planuri...lucrurile pe care "mi le propun" sunt de fapt...dorinţe; nu am un ţel bine conturat, pe care sa il urmaresc cu tenacitate.
si totuşi, din cand in cand imi propun cu fermitate sa nu imbatranesc urat.
pentru artisti e mai la indemana sa imbatraneasca mai greu; au toate "conditiile" pentru asta. :)
dar in acelasi timp sunt mai expusi la "pericolul" de a imbatrani...cu greutate.
cunosc actori in varsta la care ma fascineaza...cat de tineri au ramas; cat de tanar le este rasul, pofta, cheful...
actori maturi carora li se aprinde in ochi varsta tanarului din fata...pentru ca il privesc frumos si cu generozitate.
cred ca a imbatrani gratios  nu e doar o chestie de "date"; cred ca e si o chestiune de autoeducatie (sper ca exista cuvantul asta si ca exprima ce vreau eu );  sa ajungi sa reusesti sa accepti ce se intampla: tie, in jurul tau...sa accepti ca, faptul ca esti in varsta nu-ti da exclusivitatea talentului si stiintei; si nici dreptul de a amana /grabi  viata celor de langa tine.
sa ne intelegem: nu cred ca pe masura ce trece timpul trebuie sa pierzi din ascutimea observatiei sau a formularii ei; nu cred ca trebuie sa devii mai bland in sine si permisiv in general.
cred ca trebuie sa ramai...cum esti.

sa nu imbatranesc inauntru...uite un plan de care mi-as dori sa ma tin....cu tenacitate.


duminică, 16 iunie 2013

it could be me...


asta e unul dintre citatele care ma mana uneori...
zilele astea sunt preocupata de o nedreptate care e pe cale sa se produca undeva, in jurul meu, pe care probabil nu voi putea sa o impiedic...daca am fi mai multi, poate; dar nu vom fi; iar cei care nu vor fi "mai multi" nu pot fi judecati...nu de data asta.
e foarte greu sa hotarasti: asta ne priveste pe toti; e chiar mai greu decat sa ii convingi pe ceilalti ca asa e.


zilele astea sunt preocupata de o nedreptate care se face cuiva din jurul meu...nu e ceva ce tine de viata si de moarte, nu e ceva care va schimba viata cuiva in bine sau in rau... nu de data asta!
e vorba despre oameni care fac nedreptati pentru ca pot. e vorba despre noi, oameni care le putem spune ca e nedrept ce fac.


am explicat unei prietene ca nu e doar de omul caruia i se face nedreptatea, ci de principiu.
"principiul este al celui care are putere", mi-a raspuns ea.
 poate ca e adevarat, pentru ca abia cand ai putere, principiile pot fi probate.
deci nu stiu ce e ceea ce ma supara atat de tare. poate nu e un principiu, poate e doar gandul ca maine mi se poate intampla mie.
as vrea ca cineva sa fie preocupat si sa....faca ceva.
as vrea sa am inspiratia si puterea sa fac ceva.
am sa fac ceva.

sâmbătă, 15 iunie 2013

despre uitare


printre amintirile mele despre zilele 13-15 iunie, exista aceasta intamplare despre actorul Dragos Paslaru; despre cum minerii l-au adus aproape de moarte, batandu-l.
cand am intrat in teatru, povestea s-a asezat si mai adanc in mintea mea si a devenit un semn al acelor zile...
 totul s-a rotunjit intr-un fel cand, in 2006 am ajuns la Frasinei. ma dusesera acolo Clara si Bogdan Voda.
l-am cunoscut atunci pe parintele Valerian. am vorbit mult si nu doar despre Dumnezeu... am vorbit despre filme, despre familie, despre Meryl Streep :).
intalnirea a fost una care m-a marcat mult timp, si nu doar in sens religios...a citit inauntrul meu, a citit in ochii mamei...mi-a spus lucruri frumoase si care sa ma intareasca...mi-a transmis pentru colegi de-ai lui "incercati" ganduri care sa le dea putere...
dupa intalnirea cu el  nu-ti mai pui problema de ce a plecat sau nu, daca e bine ca s-a retras sau nu....e inutil.
m-au revoltat si ma revolta infiorator intamplarile cu minerii...dar acum, ca am pomenit de Parintele Valerian, nu pot sa inchei in sensul asta...nu stiu ce sa cer pentru ion iliescu, pentru miron cozma sau pt cei care au ridicat mana...as vrea sa fie uitati. i-as fi uitat de fapt, dar mi-a amintit de ei actorul Dragos Paslaru.
Parintele Valerian, ne va ajuta, poate, sa ii uitam.


vineri, 14 iunie 2013

Spectacole

"Lear"
 regia: Andrei Serban
 teatrul Bulandra , sala Gradina Icoanei
 15 iunie, 2013  ora 19.00

foto: Paul Buciuta



zile bune

exista mai multe feluri in care poate sa arate bine ziua unui actor.
unul din ele e cand actorul pleaca de-acasa cu trei scenarii in geanta : al unei piese pe care o joaca deja, al unei piese pe care incearca/vrea sa o faca si al unui film.
te trezesti de dimineata cu gandul asta si te ridici din pat mai usor...
te ridici usor si pentru ca te-ai apucat de scris pe blog, si pentru ca esti la inceput, exista freamatul ala de nerabdare si bucurie...
apoi, intre cafea si laptop se strecoara gandul ca "macar sa iasa"..."poate..." dar le alungi. te-ai apucat de scris un jurnal on-line si nimeni nu vrea sa citeasca despre temerile unui actor...nu la prima ora :).
si optimismul asezat pe pagina isi gaseste drum prin degete, pana spre inauntru.

joi, 13 iunie 2013

cel mai recent...popas.

Ia...copilarie, muzica si libertate


mi-a cerut cineva azi sa scriu cateva cuvinte despre ie; nu multe. m_am grabit  si am scris doar, ca pentru mine ia inseamna copilarie, muzica si libertate.
m-am gandit ca ar putea fi eliptic, dar imi ceruse putine cuvinte....
nu era loc sa povestesc cum mama mi-a facut prima fusta de blugi taind un crac din blugii tatei; ma imbraca cu ie, cu fusta mea mini de blugi si cu pantofi negri de lac; era mandra de mine si de privirile pe care le atrageam; pentru vremurile alea, era "un outfit" neobisnut pentru un orasel ca Onestiul.
am purtat apoi ie cu raiatii maro ai mamei...ea ii avea din liceu si eu ii purtam acum la liceu...erau speciali; evazati si vechi si rezistasera al naibii de bine! si mai aveam  bascheti rosii, de la Converse, primiti de la niste vecini fugiti in Germania.
am purtat ie in facultate cu...singura pereche de jeansi.
muzica si libertatea sunt printre ...ce-am povestit mai sus.
am avut o sedinta foto cu ie.(am purtat o ie veche de 80 de ani, superba.)
fara sa ma gandesc, m-am imbracat cu o pereche de jeansi. asa am simtit. mi-am imbracat fiica in ie cu fusta scurta de jeans.( de la H&M)
si abia apoi, au venit peste mine amintirile de mai sus....