duminică, 30 iunie 2013

nu e despre altii


multi dintre noi gasesc repede si usor explicatii pentru nereusitele lor, in exterior.
pare mult mai usor de trait  asa, dar nu e; deloc; dimpotriva.
timpul tau trece si mai repede pentru ca nu e folositor nimanui, nici macar tie.
e atat de simplu sa dai vina pe context; pe sistem; pe lipsa de talent a celuilalt; pe lipsa de profesionalism... pe lipsa sansei....si ele vor veni din ce in ce mai multe si va fi din ce in ce mai usor sa explici de ce nu esti tu maret asa cum ai merita.
invinuind, devenim slabi, frustrati si mai devreme sau mai tarziu neincrezatori in noi insine.
si foarte critici cu ceilalti...mai ales cu cei care au succes; obtinut pe cai nepotrivite, si din a caror cauza noi.....etc. :)
in mod ciudat, vina trimisa spre altii, te copleseste si blocheaza pe tine.
incearca sa te intorci catre tine; daca ai puterea asta, ti se vor elibera umerii, limpezi privirea, iti va aparea zambetul.
...si chiar si sansa...


cel mai dorit popas...azi


nu pot sa nu pastrez si aici minunatia asta de poza...
avem culori comune...



                                                 
Red Beach, China

chestii care imi plac...cu mine :)

 una dintre pozele mele care imi place pentru ca a iesit din intamplare si pentru ca ma regasesc in ea;
o poza despre care am scris intr-un alt post si pentru care inventez acum postul asta :)
o poza de Catalina Flamanzeanu.
ps: ia este a bunicii Andreei si are 80 de ani!!!

chestii dintre cele neintelese..


nu inteleg cum te poate bucura ceva planuit pana in cele mai mici detalii; as vrea sa inteleg asta si sa o fac, poate, la randul meu, dar nu as sti cum.
as vrea sa cunosc placerea unui plan pus perfect la punct, care functioneaza in fiecare secunda asa cum ai gandit; banuiesc ca e o satisfactie in asta.
o satisfactie pe care ar trebui poate, sa ti-o oferi.

                                                                        *
nu inteleg oamenii care se inconjoara, de bunavoie, doar de oameni carora le sunt superiori; oamenii care cauta sa fie "cei mai" in contexte in care e foarte simplu sa fii "cel mai".
nu inteleg oamenii care nu cauta provocare in cei din jur.
trebuie sa fie o satisfactie in asta; una pe care ti-o poti oferi, dar de ce-ai face-o?
 






sâmbătă, 29 iunie 2013

just saying...

printre actori, un cuvant important si foaaarte des folosit e cuvantul "noroc".
in diverse formulari si sintagme, dar in mare, cu  acelasi sens: fara el...e mai greu :)
nici prin cap nu-mi trece sa scriu un post despre norocul in meseria de actor; s-a scris enorm, probabil; mult mai bine; de oameni mai indreptatiti.
ce mi se pare mie important, e ca ar trebui sa ne preocupe cat mai rar daca avem noroc sau nu, sa nu ne plangem prea des ca "asta si doar asta e cauza" si ca trebuie sa fim recunoscatori atunci cand il avem.
just saying...:)



just saying...

in momentul in care scriu acest post, cei mai multi dintre actorii romani intra in vacanta.
stim majoritatea dintre noi ca de acum si pana la toamna,  se fac trei filme de lung metraj; poate trei.
pe un site pentru actorii americani, tot in acest moment, exista 687 de roluri, "scoase la casting" :).
inteleg foarte bine diferentele.
spuneam, doar :).
ps: mi-am amintit de minunata lege conform careia, procentul din banii proveniti din reclamele tv care se ducea la "facut filme", nu se mai duce...sic!
ps: nu ma mir, politicienii au nevoie de televiziuni, nu de filme!

miercuri, 26 iunie 2013

un om, un principiu...


uneori, ma aprind pentru diverse cauze, pe care unii din jurul meu le gasesc inutile, copilaresti...
uneori le dau dreptate.
uneori ei chiar au dreptate.
mi se pare cateodata ca trebuie sa aperi un principiu si mi se explica : nu este un principiu...
mi se intampla sa cred ca trebuie facut ceva intr-un sens; si multi de langa mine au iesit de mult de pe sensul ala...
 a fost nedreptatit un om de langa mine si eu am ripostat in felul meu...dupa puterile mele.
m-am indoit de felul si de puterile mele.
apoi am vorbit cu omul de langa mine, pentru care nu ma ridicasem de fapt ( el reprezenta doar un principiu); si am descoperit ca e un om atat de frumos!
mi-am dorit sa fiu putin ca el...
mi-am dorit sa ma fi ridicat pentru el, nu pentru un principiu...

marți, 25 iunie 2013

bunul trup


repetam zilele astea pentru reluarea unui spectacol care nu s-a mai jucat de cativa ani.
incetul cu incetul...
ma fascineaza pentru a nu stiu cata oara, cum un gest pe care il faci involuntar (sau nu) declanseaza amintirea brusca a unui intreg calup de text; cum o singura miscare iti aduce perfect in voce, piele, ochi, o intreaga scena.
ma fascineaza pentru a nu stiu cata oara - si sper sa mi se mai intample - cat de inteligent pastreaza trupul nostru organicitatea unor intamplari cautate, iubite...
ma fascineaza cat de generos e corpul nostru fizic, cu creierul si simtirile noastre.
nu e nici un pic de filozofie in randurile astea; sunt lucruri care ni se intampla, pe care ar fi bine sa nu le sarim...
sunt lucruri care ne amintesc ce bun e trupul nostru cu noi si ca poate, ar trebui sa il pretuim; macar din cand in cand.
ps: sunt sigura ca nu se intampla doar actorilor care reiau spectacole :)


despre blog

pana ieri, doar cativa prieteni stiau de blogul meu.
ieri, mi-am luat inima in dinti si am anuntat pe facebook, profitand desigur, de ceva share uiri prietenoase.
 m-am simtit incurajata; vizualizarile au atins cifre pe care imi imaginam ca le voi face intr-o luna, in cel mai optimist dintre cazuri.
 si oamenii au reactionat...fiecare dupa cum a simtit.
 reactiile in sine, sunt pentru mine o realizare.
 considerand probabil ca va fi un jurnal, cineva a comentat ca e mai bine sa te uiti la un film, piesa de teatru fara sa stii prea multe despre cel care joaca.
sunt de acord. nu trebuie confundat personajul cu persoana care il joaca; si nici invers.
 in ultimii ani stim atat de multe despre actori, cantareti , oameni de televiziune etc, incat devine dificil sa separam lucrurile; stim atat de multe despre intimitatea si viata lor, despre ce le place, ce ii sperie, ce iubesc, urasc etc, incat e firesc sa te intrebi daca te mai pot convinge prin ceea ce au ei de facut.
si totusi, cred ca un actor bun, te va face sa crezi ce iti povesteste in piesa sau in filmul pe care il vezi acum.
 viata unui artist nu trebuie sa fie doar despre ce afli din interviuri, bloguri, documentare etc, ci despre ceea ce te-a facut el sa simti/crezi.
cum celebritatea mea nu e nicidecum amenintata de intimitatea pe care o poate oferi existenta acestui blog :), cum intentia nu e nicidecum sa povestesc cancan uri din culisele actorimii romane si cum cred ca misterul sporeste prin dezvaluiri bine cantarite, sper ca existenta acestui blog imi va face doar bine; si indraznesc sa sper, nu doar mie.
oricum ar fi, ii multumesc persoanei care a facut comentariul...asa s-a nascut post ul asta.
mi-ar placea sa ma urmareasca si atunci cand "trec peste", sa imi dea semn.

luni, 24 iunie 2013

teatru sau film?


in interviurile cu actori din Romania, se pune des in ultimii ani, in mod absolut firesc, intrebarea :" teatru sau film?".
raspunsurile sunt diverse,bineinteles, dupa experienta sau sansa pe care a avut-o fiecare.
ce se stie mai putin, este prin cate chinuri trece uneori un actor angajat la un teatru de stat care trebuie sa faca un film. greutatile sunt si de natura obiectiva: trebuie sa filmezi in deplasare, de pilda, pentru 5 saptamani si asta face sa fie foarte dificil de programat spectacolele la teatru; si de natura subiectiva: directorii de teatru considera,cred, nedreapta atentia pe care filmul romanesc o atrage in ultimii ani, si...i se opun cum pot; respectiv deturnand atentia propriilor angajati de la preamult nou urmarita arta :).
trebuie sa recunosc, ca oricat de dificil pare la un moment dat, pana la urma actorul reuseste cumva; producatorul face concesii, directorul de teatru face concesii...si actorul face rolul, daca e sa il faca.
dar zbuciumul, tremurul, emotia cu care traiesti pana cand toate fortele se pun de acord, nu pot fi intelese decat de un actor, credeti-ma!
e unul dintre lucrurile despre care actorul roman vorbeste mai rar.
e unul dintre lucrurile despre care actorul american, francez etc nu cred ca are habar.



cum sa faci?

acum cateva zile, am ajuns cu o ora mai devreme la o repetitie si am stat o vreme in parcul Gradina Icoanei.
pe o banca mai departe, sta un domn, foarte trist, care fumeaza si priveste in jos.
pe banca de vis-a-vis, e un grup de tineri; foarte tineri; maximum 14 ani; beau energizante. una din fete, se desprinde de grup, se indreapta spre domn si ii cere o tigara; acesta ii intinde fara sa o priveasca prea mult; cred ca habar nu are cui i-a intins tigara; ea se intoarce la grup, triumfatoare, rasplatita cu exclamatiile aferente.
grupul se indreapta spre mine; ma gandesc ca-mi vor cere si mie, si ma intreb rapid daca le voi da sau nu.
trec de mine si nu imi cer si eu rasuflu usurata.
realizez ca sunt impartita intre dorinta mea de a ramane un om fara prejudecati, care isi aminteste ca exista varsta incercarilor, a teribilismului etc si neplacerea pe care o simt fata de atitudinea fetei si gandul ca poate, nu mi-ar placea ca fiica mea sa ceara tigari prin parcuri la 13 ani si sa si primeasca...
cum sa faci?


joi, 20 iunie 2013

oh, but we need some education...


am prieteni/colegi/oameni pe care ii admir unguri; am prieteni/colegi/oameni pe care ii admir gay; am prieteni/oameni pe care ii admir romi.
 nu incetez sa fiu uimita cum noi mai avem inca discutii despre discriminarea gay-lor, sau a romilor. discutii care s-au purtat in alte tari acum zeci de ani.
nu incetez sa ma mir cat de usor preluam limbajul, sarbatorile altora, dar nici prin cap nu ne trece sa ne lipim de mentalitati mai sanatoase.
nu incetez sa fiu uimita cum poti sa publici un articol, chiar sub forma de pamflet,  care sa jigneasca o etnie, sa instige eventual la violenta si sa nu se intample nimic.
nu inteleg cum e inca posibil sa faci tot felul de declaratii rasiste, homofobe in fata televiziunilor si sa nu se intample nimic.
dar pentru ca astea sunt inca posibile, inteleg de ce e posibil, ca in Romania, sa existe inca o mentalitate misogina foarte puternica; inteleg de ce femeile la 40 de ani sunt batrane, de ce femeile peste 55 kg sunt grase si jignite pentru asta, de ce barbati sau femei gay continua sa se casatoreasca impotriva firii lor, de ce copii care nu au ultimul tip de telefon sunt umiliti de colegi; de ce sunt injurati profesorii...etc
si-atunci, e posibil si sa ne omoram pentru ca ne inchinam diferit, sa ne uram pentru ca vorbim limbi diferite, sa ne concediem pentru ca votam diferit, sa ne detestam doar pentru ca suntem platiti diferit....
educatia de care avem nevoie ar trebui facuta nu doar de cateva asociatii culturale, de societati civile etc.
ar trebui condusa de stat.
mi se pare insa, ca indiferent de numele si culoarea lui, statul nu a fost preocupat de educatia natiunii pe care o conduce...cel mai probabil nu au stiut nici unul termenul de natiune, sau l-au folosit fara a fi o secunda patrunsi de insemnatatea lui.
a da o lege "privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare" nu e de-ajuns.
mi se pare ca in sensul asta...nu ne-am miscat deloc...poate cativa...dar exista altii, mai multi, care s-au intors in timp...
o, Doamne, ce cale lunga!



marți, 18 iunie 2013

clipe inghetate


la un moment dat, devii constient ca exista diferente mari intre impresia pe care o ai tu insuti despre cum arati si cum te vad ceilalti.  ma refer la chip, de exemplu...
nu cred ca e necesar sa te preocupe foarte mult asta, dar ideea e sa stii ca se intampla....si poate, din cand in cand, sa te verifici :).
am citit undeva, ca daca vrei sa fii sigura de cum arati  inainte de a mege la un eveniment important, mai folositor decat oglinda e sa-ti faci o poza.
cred asta....pentru ca fotografia iti arata mai curand cum te percep ceilalti.


dintr-un set de fotografii, am ales una pe care nimeni dintre cei intrebati nu ar fi ales-o...era o poza facuta in gluma. culmea e, ca mie mi se parea ca fotografia aia ma reprezinta pe mine, dincolo de chip, ca e personalitatea mea acolo.
stiu, nu e un motiv de ingrijorare...oamenii alegeau poze care sa arate ce trebuia aratat...nu pe mine :)


in facultate, faceam poze pentru colegii de la operatorie...si eram ingrozita.
 pentru ei era un exercitiu, erau la inceput, abia invatau sa puna lumina; dar chiar si asa, eram ingrozita; nu ma placeam deloc, deloc si ma gandeam ca e ingrijorator pentru o actrita sa iasa atat de rau in forografii.
unul din profesorii mei, Radu Gabriel, mi-a dat atunci o explicatie frumoasa: cum ca nu eu sunt in fotografie, e doar un moment, o fractiune de timp inghetata, care nu are nimic de-a face cu omul care sunt, care e viu si in permanenta miscare....
 de-atunci, de-a lungul anilor, am vazut poze cu mine in care nu m-am placut, in care nu m-am placut dar erau expresive, in care nu eram eu, in care ma placeam, dar nu eram eu, in care ma placeam.
deci asa ma vad ceilalti...:)
?


luni, 17 iunie 2013

planuri de imbatranire...:)


nu sunt priceputa la facut planuri...lucrurile pe care "mi le propun" sunt de fapt...dorinţe; nu am un ţel bine conturat, pe care sa il urmaresc cu tenacitate.
si totuşi, din cand in cand imi propun cu fermitate sa nu imbatranesc urat.
pentru artisti e mai la indemana sa imbatraneasca mai greu; au toate "conditiile" pentru asta. :)
dar in acelasi timp sunt mai expusi la "pericolul" de a imbatrani...cu greutate.
cunosc actori in varsta la care ma fascineaza...cat de tineri au ramas; cat de tanar le este rasul, pofta, cheful...
actori maturi carora li se aprinde in ochi varsta tanarului din fata...pentru ca il privesc frumos si cu generozitate.
cred ca a imbatrani gratios  nu e doar o chestie de "date"; cred ca e si o chestiune de autoeducatie (sper ca exista cuvantul asta si ca exprima ce vreau eu );  sa ajungi sa reusesti sa accepti ce se intampla: tie, in jurul tau...sa accepti ca, faptul ca esti in varsta nu-ti da exclusivitatea talentului si stiintei; si nici dreptul de a amana /grabi  viata celor de langa tine.
sa ne intelegem: nu cred ca pe masura ce trece timpul trebuie sa pierzi din ascutimea observatiei sau a formularii ei; nu cred ca trebuie sa devii mai bland in sine si permisiv in general.
cred ca trebuie sa ramai...cum esti.

sa nu imbatranesc inauntru...uite un plan de care mi-as dori sa ma tin....cu tenacitate.


duminică, 16 iunie 2013

it could be me...


asta e unul dintre citatele care ma mana uneori...
zilele astea sunt preocupata de o nedreptate care e pe cale sa se produca undeva, in jurul meu, pe care probabil nu voi putea sa o impiedic...daca am fi mai multi, poate; dar nu vom fi; iar cei care nu vor fi "mai multi" nu pot fi judecati...nu de data asta.
e foarte greu sa hotarasti: asta ne priveste pe toti; e chiar mai greu decat sa ii convingi pe ceilalti ca asa e.


zilele astea sunt preocupata de o nedreptate care se face cuiva din jurul meu...nu e ceva ce tine de viata si de moarte, nu e ceva care va schimba viata cuiva in bine sau in rau... nu de data asta!
e vorba despre oameni care fac nedreptati pentru ca pot. e vorba despre noi, oameni care le putem spune ca e nedrept ce fac.


am explicat unei prietene ca nu e doar de omul caruia i se face nedreptatea, ci de principiu.
"principiul este al celui care are putere", mi-a raspuns ea.
 poate ca e adevarat, pentru ca abia cand ai putere, principiile pot fi probate.
deci nu stiu ce e ceea ce ma supara atat de tare. poate nu e un principiu, poate e doar gandul ca maine mi se poate intampla mie.
as vrea ca cineva sa fie preocupat si sa....faca ceva.
as vrea sa am inspiratia si puterea sa fac ceva.
am sa fac ceva.

sâmbătă, 15 iunie 2013

despre uitare


printre amintirile mele despre zilele 13-15 iunie, exista aceasta intamplare despre actorul Dragos Paslaru; despre cum minerii l-au adus aproape de moarte, batandu-l.
cand am intrat in teatru, povestea s-a asezat si mai adanc in mintea mea si a devenit un semn al acelor zile...
 totul s-a rotunjit intr-un fel cand, in 2006 am ajuns la Frasinei. ma dusesera acolo Clara si Bogdan Voda.
l-am cunoscut atunci pe parintele Valerian. am vorbit mult si nu doar despre Dumnezeu... am vorbit despre filme, despre familie, despre Meryl Streep :).
intalnirea a fost una care m-a marcat mult timp, si nu doar in sens religios...a citit inauntrul meu, a citit in ochii mamei...mi-a spus lucruri frumoase si care sa ma intareasca...mi-a transmis pentru colegi de-ai lui "incercati" ganduri care sa le dea putere...
dupa intalnirea cu el  nu-ti mai pui problema de ce a plecat sau nu, daca e bine ca s-a retras sau nu....e inutil.
m-au revoltat si ma revolta infiorator intamplarile cu minerii...dar acum, ca am pomenit de Parintele Valerian, nu pot sa inchei in sensul asta...nu stiu ce sa cer pentru ion iliescu, pentru miron cozma sau pt cei care au ridicat mana...as vrea sa fie uitati. i-as fi uitat de fapt, dar mi-a amintit de ei actorul Dragos Paslaru.
Parintele Valerian, ne va ajuta, poate, sa ii uitam.


vineri, 14 iunie 2013

Spectacole

"Lear"
 regia: Andrei Serban
 teatrul Bulandra , sala Gradina Icoanei
 15 iunie, 2013  ora 19.00

foto: Paul Buciuta



zile bune

exista mai multe feluri in care poate sa arate bine ziua unui actor.
unul din ele e cand actorul pleaca de-acasa cu trei scenarii in geanta : al unei piese pe care o joaca deja, al unei piese pe care incearca/vrea sa o faca si al unui film.
te trezesti de dimineata cu gandul asta si te ridici din pat mai usor...
te ridici usor si pentru ca te-ai apucat de scris pe blog, si pentru ca esti la inceput, exista freamatul ala de nerabdare si bucurie...
apoi, intre cafea si laptop se strecoara gandul ca "macar sa iasa"..."poate..." dar le alungi. te-ai apucat de scris un jurnal on-line si nimeni nu vrea sa citeasca despre temerile unui actor...nu la prima ora :).
si optimismul asezat pe pagina isi gaseste drum prin degete, pana spre inauntru.

joi, 13 iunie 2013

cel mai recent...popas.

Ia...copilarie, muzica si libertate


mi-a cerut cineva azi sa scriu cateva cuvinte despre ie; nu multe. m_am grabit  si am scris doar, ca pentru mine ia inseamna copilarie, muzica si libertate.
m-am gandit ca ar putea fi eliptic, dar imi ceruse putine cuvinte....
nu era loc sa povestesc cum mama mi-a facut prima fusta de blugi taind un crac din blugii tatei; ma imbraca cu ie, cu fusta mea mini de blugi si cu pantofi negri de lac; era mandra de mine si de privirile pe care le atrageam; pentru vremurile alea, era "un outfit" neobisnut pentru un orasel ca Onestiul.
am purtat apoi ie cu raiatii maro ai mamei...ea ii avea din liceu si eu ii purtam acum la liceu...erau speciali; evazati si vechi si rezistasera al naibii de bine! si mai aveam  bascheti rosii, de la Converse, primiti de la niste vecini fugiti in Germania.
am purtat ie in facultate cu...singura pereche de jeansi.
muzica si libertatea sunt printre ...ce-am povestit mai sus.
am avut o sedinta foto cu ie.(am purtat o ie veche de 80 de ani, superba.)
fara sa ma gandesc, m-am imbracat cu o pereche de jeansi. asa am simtit. mi-am imbracat fiica in ie cu fusta scurta de jeans.( de la H&M)
si abia apoi, au venit peste mine amintirile de mai sus....