luni, 29 iulie 2013

sfatuieste-te...singur.

intotdeauna cand cineva imi cere un sfat legat de profesia noastra (ei bine, se intampla da, :) ), pana la urma ajung in acelasi punct : cred cu tarie ca indiferent cu cine te sfatuiesti, decizia trebuie sa fie mai ales a ta.
orice va rezulta din asta, trebuie sa ai permanent in minte ca tu ai fost cel care ai decis.
sigur, daca cerem un sfat, de cele mai multe ori, chiar avem nevoie de el :).
conteaza cui i-l cerem; dar uneori si sa il ceri celui care stii ca te va sfatui prost, poate fi de ajutor.
sunt multe genuri de sfaturi cele la care ma refer...dupa ce batem campii mult si bine, sfarsesc prin a spune : trebuie sa fii impacat suta la suta cu decizia ta, sau sa fii suta la suta sigur ca a fost cea mai buna din momentul respectiv.
asa, indiferent de rezultat, vei avea linistea ca alegerea ti-a apartinut; orice esec pare mai putin grav decat daca simti ca ai fost "tarat" acolo, chiar catusi de putin, de cine stie ce prieten.
cred ca asta se aplica si in viata.
de la un anumit punct incolo, nimeni nu are dreptul sa iti spuna, "sfatuiasca" ce decizii sa iei in legatura cu viata ta; nici un prieten, frate/sora, iubit/sot, nici chiar parinti.
iar cei care te iubesc, pretuiesc cu adevarat si sunt si capabili sa exprime asta, nu vor incerca niciodata sa te manipuleze...nici chiar manati de sentimente sau ganduri bune.
e important sa simti ca viata ta iti apartine...e un sentiment plin, cu care merita sa traiesti.
tot asa, nu cred ca trebuie sa te lasi manat in nici un proiect/ mod de a-ti face meseria decat de sentimentul ca vrei tu sa faci asta...e posibil sa te pacalesti o vreme; e posibil sa fii manipulat fara sa stii; e posibil sa gresesti enorm.
asigura-te ca nu toti prietenii adevarati si valorosi s-au pierdut pe drum...
asigura-te ca ai avut si tu ceva de spus cand ai luat hotararea.
incerc din tot sufletul sa nu uit asta. e cel mai important lucru pe care il avem; atunci cand il avem.
ps: bineinteles ca "sfatul de aur"  il dau cu mai multa usurinta altuia decat mie insami...dar prin repetitie, cine stie...


joi, 25 iulie 2013

bunaintentie si promovarea

traim intr-o lume in care actorul are nevoie si merita sa fie promovat.
cum as putea sa nu fiu de acord cu asta? :)
traim intr-o lume in care autopromovarea face parte din meseria unui actor; si o face fiecare dupa cum il taie mintea, statutul, relatiile sau fondurile.
promovarea in functie de valoare e relativa si nu vreau sa vorbesc acum despre asta.
vreau sa vorbesc despre cei care fac poze in timpul unui spectacol; tag-uiesc actorul, o publica pe facebook, pe blog etc. poza va fi...acolo.
fie ca actorul a vrut sau nu.
poate e o poza reusita...dar poate e una care nu e; care nu il reprezinta, poate nu reprezinta spectacolul.
ceea ce iti da tie actorul in sala de spectacole, e altceva.
nu dreptul de a-l  imortaliza intr-un moment pe care trebuia sa il traiesti...altfel; (nu facand fotografii, in orice caz.)
inteleg fascinatia unor oameni de a fotografia actori pe strada sau de a se fotografia cu ei.( nu stiu daca e atat de in regula sa faci public ceea ce pana la urma a fost o favoare personala...)
dar sa fotografiezi un actor in timpul unui spectacol de teatru fara voia lui, sa publici aceste poze...fara ca el sa fie de acord, nu mi se pare prea elegant.
poate parea cochetarie...nu e.
in primul rand, e nedrept sa prinzi secunda 3 dintr-un spectacol si sa o ratezi pe urmatoarea; e nedrept sa faci public momente care poate nu reprezinta spectacolul; e nedrept sa publici o fotografie cu un actor, fara voia lui.
sunt sigura ca de cele mai multe ori, aceste acte sunt bineintentionate si de cele mai multe ori vor sa promoveze spectacolul, actorul etc.
dar cum spuneam, asta apartine actorului; poate il intrebati inainte.
ps: stiu ca atunci cand esti in fata publicului esti supus lui...dar pentru ce ai tu de jucat, nu pentru pozat. :)


marți, 23 iulie 2013

legaturi


cand termini un proiect, mai intai ai un sentiment de eliberare si apoi unul de gol.
te agati de oameni, de cei cu care ai lucrat si apoi de gandul ca oricum, va vedeti cand veti juca spectacolul.
nu e asa...niciodata legaturile din timpul repetitiilor nu vor mai fi la fel.
poti sa ramai prieten pe viata cu colegii, dar relatia din timpul repetitiilor, nu mai e...
poti, cu aceiasi oameni sa te intalnesti la alte repetitii, dar tot nu e la fel.
intre membrii unei distributii, se creeaza uneori conexiuni atat de speciale, de adanci, de intime...ele se transforma mai tarziu, uneori  poate in ceva mai important.
distributii diferite, relatii diferite...
poate e numai in capul meu asta, dar legaturile mele de la repetitii cu anumiti oameni...ma fac fericita.
nu stiu sa spun altfel...



luni, 15 iulie 2013

universul paralel de azi

am incercat sa scriu.
m-am obligat sa scriu, macar asa, ca exercitiu.
incercand sa inteleg de ce nu merge, am realizat ca nu am rabdare.
gandurile mele sunt toate intoarse spre repetitiile de zilele astea...
in mintea mea e doar invalmaseala de replici, senzatii de la repetitie, indicatii si tot felul de "reluari" mentale.
la cateva fraze scrise sau spuse, una cel putin, are tonul sau ritmul uneia din replicile din spectacol.
e ceva obisnuit pentru orice actor inainte de...premiera, sa spunem.
e ca si cum ai trai in universuri paralele; in acelasi timp.
e bine.
nu stiu de ce vrem si ne place asta. 
cu adevarat, de ce. dincolo de explicatiile obisnuite, mai mult sau mai putin personale.
mintea mea, zilele astea, si nu doar mintea e aici:

sâmbătă, 13 iulie 2013

fotografii vii

unele fotografii reusesc sa surprinda un sentiment, o traire...
vezi fotografia si simti ce simteai atunci...



asta trebuie sa fie filmul.
cred.
sa te faca sa simti ca si cum ai fi trait..."aia".


miercuri, 10 iulie 2013

posibilitati


 as fi vrut sa mai ramai
 cu mine, adancindu-ti drumul
 calcand pe nostalgii, pe vini,
 strivind pe buze fluturi ingropati de vii
 in soapte mult mai iuti ca gandul

 si de-ar fi fost sa nu mai vreau,
 tu sa-mi aduci iarasi aminte ca tropotul de cal
 e doar un gest
 al celui ce-a ramas fara cuvinte.

 si de-ar fi fost eu sa mai vreau,
 tu sa imi spui ca poate maine
 vom innopta iar langa noi si vom sfarsi
 in mangaieri carunte.


marți, 9 iulie 2013

Cei mai tristi oameni din lume

Oamenii care nu spun nimic bun despre altii...niciodata.
Cei care nu gasesc nimic de placut, admirat in imediata lor apropiere; cei care nu se pot incanta nici macar pentru o clipa de altcineva mai mult de cat sunt incantati de ei insisi.
Cei care nu se pot uita pe ei, niciodata, in nimic, in nimeni...
Cei care cred doar in ei, in orice moment si in orice intamplare, pentru care bucuria inafara lor e meschina si neimportanta.
Cei netulburati de indoiala sau curiozitate.
Cei pentru care confortul propriu e problema majora a universului; sau ar trebui sa fie!
Cei care cred ca nu e nici un "accident" bun in viata lor si ca totul e acolo pentru ca li se cuvine. Oamenii care nu sunt dispusi sa imparta; nimic.

Sunt astfel de oameni...sunt cei mai tristi si singuri oameni din lume.
Unii nu stiu de ce sunt asa.
Unii nu stiu ca sunt asa.
Ei nu inteleg ca nimic din ce e bun in tine si ramane doar pentru tine, e nimic.


luni, 8 iulie 2013

evadarea


cel mai mult imi plac repetitiile intense (se intampla de obicei cand te apropii de premiera),  aglomerate, care te rup efectiv de realitate...
repetitiile multe, filmarile lungi...
tot universul e concentrat acolo.
celelalte intamplari sunt secundare...
asta e unul din lucrurile care ii salveaza pe actori, cred...faptul ca au perioade din astea, cand pot evada.
incepe una din perioadele astea.
:)




vineri, 5 iulie 2013

treceri

din incapere iese cu mana amortita de rasfoirea mea...intreaga.
 pe hol tresare si-apoi zambeste-ncetosat.
 a ragusit dorinta.
 e-ngenunchiat oftatul.
 nimic n-a fost.
 nici un pacat.

joi, 4 iulie 2013

barbati pentru 10 min; in total :)


am tot zarit in ultima vreme prin ziare, diversi.....nu stiu cum sa le spun, diverse declaratii care pe mine ma lasa muta.
sa te exprimi in ziare/la tv despre lucruri pe care nu le cunosti, am inteles, e un fel de noua meserie pe care o practica anumite persoane, selectate dupa cine stie ce criterii.
asta e, nu ma mai uit la tv.
ziare insa, virtual, mai citesc.
si nu inteleg de ce sa apari doar sa jignesti un om.
fara nici un motiv; cel putin aparent.
sau sub falsul motiv ca te revolta o reclama; sau continutul ei etc.
sa iesi tu, fiinta care te pretinzi barbat si sa aperi un principiu jignind personal o femeie...ce e de spus?
a pune problema asa, sunt sigura ca este peste nivelul lor de intelegere.
si nici macar nu e vorba despre barbat si femeie....sa ai atat de putine idei, incat sa jignesti personal un om cand pretinzi ca ai o problema cu ce promoveaza el...

                                                                         *

sa declari in ziare ca fata aia batuta, fie merita, fie s-a batut singura...etc., sa te exprimi astfel vis a vis de ceva ce nu cunosti, mi  se pare atat de grav...
daca prin absurd, as fi partenera unui astfel de individ, as pleca pe loc. definitv.
si cel mai grav mi se pare, ca nu vad asta pe blog uri personale, forumuri etc...ci in ziare!
cineva chiar publica mizeriile astea...


                                                                         *

peste ceva vreme si nu multa, totul va fi trecut si nimeni nu-si va aminti numele vostru.
pentru ca nu ati realizat nimic.
da, la un moment dat ati jignit o legenda si poate pentru 10 minute, vi s-a parut ca sunteti importanti.
dar eu nu va cunosc numele...nu-l voi retine, decat, in cel mai rau caz, pentru 10 minute.


miercuri, 3 iulie 2013

si o...poveste

voia sa reuseasca.
si-a albit dintii, a investit in parfum...
a stat o vreme langa colegi, cunostinte etc.
zambea.
intr-o seara, intr-o conversatie cu cineva, cand isi exersesa zambetul si privirea aceea plina de interes si uimire, care ii iesea atat de bine, un prieten i-a pus mana pe umar; a dat sa ii sopteasca ceva la ureche, zambind si scuzandu-se spre interlocutor. s-a intors spre prieten, cu o privire de gheata, si si-a tras umarul. cel din fata in schimb, a primit la intoarcerea capului, cel mai sincer zambet.
si a inceput.
sa urce.
totul dadea roade.
muncea, chiar muncea pentru asta...
auzea intrebarile prietenilor sau colegilor, simtea nedumerirea lor, uneori facea eforturi sa para ca ii pasa.
dar dupa ce va ajunge acolo, ei toti vor accepta; le va trece; vor fi acolo si vor aplauda.
persoanele importante sunt altele acum.
si urca.
oamenii i-au auzit numele; i s-au luat si interviuri.
era acolo.
doar aplauzele la care jinduise, nu erau. mainile care ar fi trebuit le provoace, se aflau pe alti umeri; umeri de prieteni.


let's socialise!

exista o preocupare foarte evidenta in ultimii ani, pentru socializare.
priceperea de a socializa este aproape o calitate de trecut in cv.
trebuie sa socializezi, sa cunosti oameni, sa stii sa te prezinti....
pentru foarte multe meserii, e esential.
cred ca exercitiul ajuta; inveti sa faci asta...sa socializezi, daca e necesar pentru tine in meseria ta...
desigur, exista unii "mai inzestrati". oameni foarte buni; care vorbesc cu cine trebuie in cel mai bun moment si spun exact ce trebuie; ce pentru altii e inspiratie sau noroc, pentru ei e simpla indemanare.
unii sunt atat de preocupati de a ajunge sa vorbeasca persoanelor "care conteaza", ca nu pot raspunde la un simplu salut din pricina incordarii. nu le poti prinde privirea, ochii lor sunt "la vanat"; mintea lor nu face decat sa prelucreze modalitati de abordare a lui x sau y. ei fac tot ce pot sa ajunga in jurul celui care ii poate ajuta, daca e necesara o gluma care sa te puna pe tine in lumina nefavorabila, dar il face pe x sa zambeasca, nici o problema...si asa mai departe.
  si sunt oamenii care sunt timizi, speriati...stau in colturi, sau cu maxilarele inclestate langa singura persoana din incapere pe care o stiu...
ambele categorii sunt inhibitorii; intr-un fel sau altul, m-am suprins in ambele...:)
acum cred ca stiu...ce trebuie exersat. si o scriu aici pentru mine si pentru colegii mei cu care am mai dezbatut subiectul :).
mergi intr-un loc unde e ceva care te intereseaza. pe bune. zambeste. cand ai in fata un om, concentreaza-te asupra lui, da-i atentie. incearca sa nu tresari prea puternic daca a intrat in incapere regizorul vietii tale sau producatorul x.( ar fi fost savuros daca dadeam si nume :). daca nu ai ceva pe bune de spus importantei persoane x sau y, astepta mai bine pana ai...
nu cred ca exista nici o regula si nici o reteta; cred ca exista intalniri importante fie intamplatoare, fie cautate. si stiu ca o sa ma mai gandesc la asta.


marți, 2 iulie 2013

dimineata

invatata de niste prieteni buni, dimineata, chiar daca imi ia doua, trei minute in plus, macin cafea.
mi se pare ca are alt gust, sa nu mai vorbesc de miros...
dimineata perfecta are acest miros, marea mediterana in fata si linistea de dinainte de a incepe ziua.
m-am trezit azi cu dor de mare...



luni, 1 iulie 2013

in asteptare

am o amica mai tanara,care abia de curand a terminat facultatea.
nu a facut scoala in tara; ne tot intalnim pe mail...
abia de anul asta a inceput sa mearga la casting-uri si asta o streseaza foarte tare.
e ceva ce mie mi se intampla mai des...cand eram de varsta ei :).
dupa ce se termina stresul casting-ului in sine, incepe cel al asteptarii.
tot vorbind despre asta, am realizat ca asta e o etapa peste care la un moment dat reusesti sa treci; si e foarte bine sa/ca o faci. bine si musai!
mi se pare normal sa ai emotii la auditii; cu timpul inveti sa le stapanesti, sa le folosesti in favoarea ta...sau nu. dar nu cred ca asta tine de experienta, incredere in tine etc.
pur si simplu unii sunt mai emotivi decat altii; pur si simplu uneori avem emotii mai mari ca altadata.
ce mi se pare important e sa reusesti sa treci cat mai usor peste asteptare; daca proba e importanta si iti doresti foarte tare sa o iei...nu poti sa uiti.
poti insa incerca sa nu faci infarct de cate ori iti suna telefonul. asta e un exercitiu pe care trebuie sa il faci....trebuie; in timp, va veni de la sine.
e ca intr-o cearta mai serioasa in cuplu: daca te gandesti doar la asta, nu vei reusi sa treci peste moment; dar daca iti cauti ceva de facut, gandit, inafara subiectului...va trece mai usor.
si exista sansa sa te trezesti surprins; uneori placut. :)