vineri, 3 aprilie 2020

Salată de varză cu roșii

 Imi place caviarul, gustul de avocado, aș pune trufe/ulei de trufe peste aproape orice. 
 Imi plac sandvișurile cu pastramă de rață, foie gras -ul, aș putea trăi doar cu sushi. 
 Imi plac icrele de știucă crude. 
 N-am încercat niciodată gândaci, șerpi etc.

Imi place să mănânc pe masa aranjată frumos, chiar când sunt singură.
Am avut în facultate câteva luni bune când masa de bază era pâine cu miere de albine, de pe patura aranjată în mijlocul camerei pentru că nu aveam masă. Mierea venea de la părinți - din Onești sau de la Piatra Neamț de unde era colega mea, iar singura pretenție care ne trecea prin cap era ca pâinea să fie proaspătă. 
Zile întregi mâncam salată de varză cu roșii - era o doamnă care ne dădea roșii pe datorie până venea bursa, iar cel mai bun lucru era salata de cartofi făcută de Ada.

Normal că te gândești zilele astea la tot felul de lucruri - la ce ai putea renunța, fără ce ai putea trăi totuși. 
Vorbeam ieri cu un prieten despre mâncare și ne spuneam că am putea trăi, de fapt, cu foarte puțin. "Pot trăi cu cartofi fierți o grămadă de vreme, am mai trăit așa." mi-a spus el.
Putem trăi cu foarte puțin - și zilele astea ne putem aminti sau învăța asta. 
Nu cred că lumea va ieși cu totul alta, ca de sub un văl. 
Dar cred că mulți își vor regândi viața și asta cred că va face mai mult bine. 
Nu știu cum vor percepe copii noștri această perioadă - nu acum, ci mai târziu - poate ca o masă pe pătură în mijlocul unei camere de cămin, poate ca o salată de varză cu roșii. 
Nu cred că ar trebui să ne refuzăm plăceri, ci doar să ne amintim că le putem reinventa.

In lumea asta în care am toate delicatesele - de care altădată nu știam că există - pe o rază de un kilometru in jur, știți ce e aproape imposibil de găsit? Lapte proaspăt de vacă fiert în ceaunul în care tocmai s-a facut mămăliga pe o sobă în care ard lemne.
Pentru majoritatea copiilor de la oraș de acum, asta înseamnă ce însemna sushi ul pentru mine la vârsta lor.
"Omul se poate obișnui cu orice..."

ps: azi o să fac salată de varză cu roșii.




Zi de carantina ( 31 Martie 2020)

Am  iesit azi dupa 10 zile din casa.
Am fost la magazinele mici de la colt: am luat paine calda, varza, capsuni, praz, rosii si ceapa verde; lapte, branza, batog de crap si dulceata de cirese amare. Mica florarie s-a inchis.
Am fost constienta tot timpul de  faptul ca asta e posibil sa nu mai fie la fel de usor peste o luna.
M-am salutat cordial cu vanzatorii de la brutarie, cu doamna de la  real foods- ne-am zambit de sub masti si ne-am urat “sa ne vedem cu bine!”.  Senzatia ca “e ceva”- e mai concreta cand stai fata in fata cu cineva cunoscut dar amandoi aveti masti si manusi. Mergand spre casa,  m-am gandit apoi la toti oamenii care nu-si permit “rasfatul” meu de azi nici in vremuri bune, la cei care nici nu stiu daca si ce mananca zilele astea si mi-am aruncat vinovatia peste oamenii de pe trotuare sau pe multele masini de pe strada. Nu stim mereu ce sa facem cu trairile si sentimentele de zilele astea -mai ales ca  nu e nici o scena deschisa sa le urli acolo. As vrea, as vrea din tot sufletul sa pot sa fac mai mult, dar nu pot decat sa stau in casa.
Mainile ingheata mai repede in manusi de cauciuc.