miercuri, 3 iulie 2013

si o...poveste

voia sa reuseasca.
si-a albit dintii, a investit in parfum...
a stat o vreme langa colegi, cunostinte etc.
zambea.
intr-o seara, intr-o conversatie cu cineva, cand isi exersesa zambetul si privirea aceea plina de interes si uimire, care ii iesea atat de bine, un prieten i-a pus mana pe umar; a dat sa ii sopteasca ceva la ureche, zambind si scuzandu-se spre interlocutor. s-a intors spre prieten, cu o privire de gheata, si si-a tras umarul. cel din fata in schimb, a primit la intoarcerea capului, cel mai sincer zambet.
si a inceput.
sa urce.
totul dadea roade.
muncea, chiar muncea pentru asta...
auzea intrebarile prietenilor sau colegilor, simtea nedumerirea lor, uneori facea eforturi sa para ca ii pasa.
dar dupa ce va ajunge acolo, ei toti vor accepta; le va trece; vor fi acolo si vor aplauda.
persoanele importante sunt altele acum.
si urca.
oamenii i-au auzit numele; i s-au luat si interviuri.
era acolo.
doar aplauzele la care jinduise, nu erau. mainile care ar fi trebuit le provoace, se aflau pe alti umeri; umeri de prieteni.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu