miercuri, 6 noiembrie 2013

Aici, unde normalitatea se obtine uneori, cu spaga.

Acum cateva zile, o prietena mi-a povestit despre aventurile ei cu gradinita.
Baietelul are trei ani, l-a inscris la gradinita; plangea in fiecare zi; in fiecare zi, principala informatie pe care o primea despre copil era: ' iar a plans'. Si nu era doar informatie, bineinteles si repros; copilul e, asadar, fie prost educat, fie dificil....nu e bine, oricum.
Prietena mea se chinuie; e vinovatie, mila pt pui, lupta cu ea insasi : sa il duca la alta gradinita? asta e singura apropiata...etc.
E din ce in ce mai dificil...copilul plange, " doamnele " privesc cu repros, au grija sa il si formuleze...
Intr-una din zile, pititcul vine acasa si ii spune mamei in limba lui de trei ani, ca "dna a spus ca daca mai plange il da afara sa il calce masinile."
( in ac moment, prietena e cu povestirea abia la jumatate, dar mie mi s-a ridicat tensiunea si furia imi roade stomacul)
Varianta mai usoara, va afla mai tarziu, e amenintarea cu politia.
Bineinteles, nu recunoaste nimeni nimic.
Sfidata in fata, tremurand pt copil, neavand incotro, blanda si doritoare de buna intelegere, prietena mea hotaraste ca trebuie sa le dea bani; le da; fiecareia.
Si de a doua zi!!!, fara exagerare, copilul nu mai plange, iar cand are intentia, e luat in brate si calmat si gradinita devine ceea ce ar trebui sa insemne, atat pentru mama, cat si pentru copil.
Bineinteles ca ii reprosez, o cert: " si ce-o sa faci? Le dai in fiecare luna?"
"Daca trebuie, da!"
Ma lasa sa imi consum furia; si vad: e un om care a facut ce trebuia pt linistea copilului ei; intr-un anumit fel, nici macar nu e un compromis. E o mama, intr-o tara unde copilul poate avea acces la normalitate, cu spaga.
Fetita mea va merge la scoala curand si sunt bombardata cu istorii despre invatatoare, " cerintele" si after school urile lor.
Am o prietena profesoara care nu a luat in calcul macar, vreodata, sa ia spaga, am avut o diriginta care mi-a dat bani de pregatire pt faculatea de teatru.
Cum sa inteleg un om care santajeaza parintii unui copil de trei ani si se numeste "educator"?
Nu exista situatii care sa imi explice comportamentul acestor femei; nu exista!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu