am realizat azi, ca uneori, comportamentul nostru poate sa depaseasca limita educatiei, oricat de stabila, solida ar fi aceasta.
am aflat ca un copil poate fi furios pentru ca mama lui e trista; poate fi agresiv, rautacios chiar cu persoanele pe care le iubeste, doar pentru ca mama lui a fost/e ranita.
un copil poate fi inchis in el, retras, timid, doar pentru ca tatal lui e umilit la serviciu, sa spunem.
cei mai multi dintre parinti fac eforturi ca cei mici sa nu simta; si totusi, cumva, cu cat e dragostea mai mare intre parinti si copii, cu atat ei simt si reactioneaza.
mi s-a parut exagerat initial, dar daca stai sa te gandesti putin, are sens.
copiii astia cresc si apoi ne judecam intre noi pentru comportamentul egoist sau furios, sau....si nu avem timp sa ne amintim ca in fiecare adult e un copil care sufera poate, pentru rana parintelui sau.
in sensul asta, poate, copii "platesc greselile parintilor".
in mine traieste rana mamei mele.
trebuie sa fac ceva ca asta sa nu devina rana fiicei mele.
oricat de cretin ar suna, trebuie sa incercam sa fim bine pentru copii nostri.
trebuie sa incerc sa vindec in mine rana mamei mele/tatalui meu, ca ea sa nu devina rana pe care o va avea de vindecat in el insusi copilul meu.
si daca incerc sa fac asta, cu siguranta imi va veni mai greu sa il judec cu usurinta pe cel de langa mine; si poate, cu timpul, chiar pe mine insami.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu