duminică, 8 ianuarie 2017

Duete

Actorii sunt de cele mai multe ori, în feluri diferite, personalitati spumoase. Chiar sunt. Au umor, tot felul de glume si povestiri de la repetitii/filmari, pe care cam toata lumea le gusta.
Cam asta e. E o lume aparte pe care noi o iubim si intr-un fel sau altul le transmitem asta si celor dinafara ei.
Uneori „ne călcam pe coadă”. Nu pentru că vrem asta, ci pentru că „preaplinurile” se ciocnesc, intersectează. Suntem prea obositi sau prea ambalati ca sa ne gândim la celalalt; sau poate ăsta e felul nostru. În cele din urmă, unul sau altul va intelege sau va ceda: sau nu.
Mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa ma intalnesc cu colegi cu care e pur si simplu delicat sa „coexisti”. Si asta e, nu e vina nimănui.
Dar vreau să vorbesc despre altceva, despre bucurie.
Mi s-a intâmplat pe platoul de filmare sau la repetitii sau inafara meseriei, sa fiu colegă/prietenă cu oameni care pot fi la fel de haiosi, să zicem, pe cât imi imaginez/zic ceilalti că sunt eu.
Si cu unii se intampla acest minunat acord, nestabilit, de a fi prin rotatie, cand ”starul”, cand „aruncatorul la plasa”. Poate părea greu de crezut între actori, dar se intamplă asta. Am astfel de prieteni. Care au generozitatea si talentul de a te lăsa să strălucesti când e cazul, de a fura „show” ul când e momentul lor. Când stii că e cazul ca tu sa asculti si să te bucuri pentru ei.
E ca lucrul in echipă. E un sentiment tare fain. Atunci când te lasă să strălucesti, te bucuri si le esti recunoscător, atunci când e randul lor, tu le ridici la plasă si te distrezi ca toti ceilalti, te bucuri de umorul si stralucirea lor si incă o data că le esti prieten.
Se simte, credeti-mă.
Mi s-a intâmplat ca la niste filmari, cei din echipă să imi spună cât de tare se distrează când sunt x si y pe platou. Pentru că fiecare respecta momentul celuilalt. Se lăsau sa fie, prin rotatie, „staruri”. Echipa râdea, lumea era mai fericită, zilele grele treceau mai usor.
Poate că asta nu iti face cariera mai bună sau mai plină. Dar iti face viata si munca mai plină de hohote si pentru mine asta contează al naibii de tare.
Nu suntem, nu cred că e bine sa fim toti , tot timpul, cei mai profunzi, cei mai buni si mai talentati din lume.
A-ti permite sa fii cel mai slab, cel mai rău, cel mai...din grup, iti poate da satisfactie.
Bucuria de a te lăsa ca prietenul, colegul tau să fie mai bun uneori, iti da o libertate care nu te face doar un om mai bun, dar si un artist mai bun.
Poate sa pară ”bullshit”. Nu-mi pasă; cei care stiu asta, o stiu. Si se bucură.
Si e o bucurie in plus.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu