Curajul din online sau fâstâceala din real

Niciodată nu a fost munca mea mai analizată si judecată ca anul acesta.
E normal. Am jucat in serialul HBO  ”Valea Mută” și oricine plătește cablul are dreptul sa-și dea cu părerea; uneori și cei care nu plătesc.
Vă împărtășesc această experiență care mie mi s-a părut ruptă dintr-un sitcom: sunt cu o prietenă la coadă intr-un mall. În timp ce studiez prăjiturile, vânzatorul mă întreabă ce vreau, eu ridic ochii și spun: „O, nu  e rândul meu, e domnișoara. Domnișoara încremenește. Eu întăresc: nu sunt eu, eu sunt dupa, prietena mea e la coadă, dvs sunteti.”
Și zâmbesc; ea e în continuare încremenită, se bâlbâie, momentul se prelungește ciudat...și cere o apă plată. Vânzătorul o priveste și el surprins, mă intorc spre prietena mea: „nu a fost ciudat?”.
Ea râde și în cele din urmă imi povestește cine e, cum are un blog unde și-a dat cu părerea despre serial - stai, asta e mult spus, nu și-a dat cu părerea despre serial - a scris doar o postare despre cât de prost joc eu în serial. Să ne înțelegem: cel mai apropiat aspect al meseriei ei de a mea este că a apărut la tv.
Credea biata de ea, ca am recunoscut-o și cine știe ce o sa fac.
Ce voiam să spun e ca există acest gen de reacții; mi le-au povestit și alți colegi care trec/au trecut prin asta.
Oameni care sunt foarte critici și „răi”- e un fel de modă asta, sa fii un critic „rău”, nimic nu e destul de bun pt tine - te întâlnesc apoi și nu te pot privi în ochi.
E ceva bun aici - dovedește că au bun simț, că poate sunt timizi de fapt, că sunt conștienți că ești și tu om etc
Eu și colegii mei - suntem destul de căliți, să știți! Suntem refuzati de multe ori in viața asta...face parte din meseria noastră. Pentru noi, fâstâceala voastră e aproape înduioșătoare, mai ales că de multe ori nici nu vă citim - asta face parte din instinctul nostru de apărare.
Deci e ok sa scrieți ce gânditi!
Forma in care o faceti, ei bine, asta vă privește!
Voi trăiți cu voi.
Dar fain și important e sa v-o și asumați in viata reală.
PS: prietena mea imi spune: realizezi ca tu nu mai știi cum o cheamă? Și chiar nu știu.

Pilele si reușita

Am crezut că a dispărut expresia „a avea pile”; am crezut ca am migrat și noi spre „nepotism”, „interese” etc.
Am aflat azi că nu. O colegă actriță a povestit cum o alta a acuzat-o că ar fi luat o audiție pentru că are pile.
Și din una în alta, m-am trezit că scriu postul ăsta despre cum devii pilos in meseria noastră.

Știți cum se fac o grămadă de pile în meseria noastră?
Lucrezi la un proiect în care iți faci cât mai bine treaba; ești cât se poate de profi; te porți civilizat cu ceilalți, indiferent de ce și cât fac ei în proiectul respectiv. Dacă se poate să ai și un rezultat cât mai bun, ar fi grozav.

Te vede cineva, te place și vrea să lucreze cu tine.
Altcineva pronunță numele tău intr-un context potrivit; nici nu erai în discuții, dar cineva ți-a păstrat o amintire bună și zice numele tău. Îi dă altcuiva o idee.
Sunt vreo doi, trei oameni încântați de tine, care aduc vorba cât se poate de des despre ce minunat ești tu; și începe cumva, să se insereze în mintea a încă doi, trei că ești chiar minunat. Ați prins-o.
Tocmai pentru că știu asta, unii nu vor vorbi niciodată de tine; doar că ei nu au putere mare, pe o perioadă prea îndelungată.
Astea sunt pile în meseria noastră. Așa funcționează.
Dacă sunt încântat de un actor/actriță il/o  pomenesc mereu; la fel fac și alții.
Astea sunt pile.
Un om încântat va vorbi despre tine încercând să-l încânte și pe cel din fața lui; așa iți va pune o pilă.

Și în timp ce alții caută să „explice” reușitele tale, tu le trăiești.
I-ar fi mai bine să te scoată la un ceai, cafea, să incerce să vadă „cum e treaba”,să se intrebe ce i-o fi lipsind, dar asta e mai greu.
E mult mai simplu să îți explici un eșec ca fiind reușita nemeritată a celuilalt.


Fiecare om câștigat- prin umor, farmec, talent, bunătate, lingușeală -daca vrei și ține- îți aduce o pilă.
Se pun multe pile pentru noi de care nu știm, nu vom afla niciodată, dar asta e o altă discuție.
Până una alta, asculta-mă: vezi-ți de pilele tale! ;)

ce ai alege?

daca maine ti se ofera sase ani de viata luxoasa, sase ani de faima si putere, sase ani de viata in care ai ce iti doresti in schimbul unei ore in care sa nu stii daca vei merge sau nu la inchisoare, ai spune da?
sase ani de putere pentru saizeci de minute in care nu stii daca urmatorii sase ani esti inchis sau liber.
saizeci de minute in care...astepti; fara nici o putere.

nu te grabi sa raspunzi.
daca ai o viata pe care o consideri neimplinita, daca esti bolnav, daca te simti „nefericit”, daca ti se pare ca ti-a ajuns, poate esti tentat sa zici: „daaaa, nu conteaza, da! m-am saturat! mai bine sase ani plini decat...”
dar conditia e ca ei vin la pachet cu saizeci de minute in care astepti ca alti oameni sa hotarasca daca vei fi inchis sau vei fi liber.
ora aia e obligatorie.
o ora in care astepti ca cineva sa iti ia libertatea.
o ora in care nu stii daca iti vor lua sau nu libertatea, in care nu mai stii daca cei sase ani au contat sau nu.

ce-ai alege?

sase ani pentru saizeci de minute in care...


nu i-as vrea.
anii aia, nu i-as vrea.
ora aia mi se pare mai grea decat sase ani de inchisoare. o ora in care nu-ti apartii, nu apartii nimanui, asteptarea aia...merita?
nu exista faima sau putere care sa fie mai bune decat orice neimplinire, orice nesomn...in libertate.
pentru mine.

posibilitati

nu am mai vazut-o demult.
mi-am amintit figura ei, fara sa stiu exact de unde.
incetul cu incetul, am localizat-o in oraselul de provincie de unde vin.
ii privesc pozele si  chipul ei  se contureaza din ce in ce mai bine. trasaturile ei sunt puternice, mi-au placut candva si acum se intorc, fara multe detalii, dar cu apasare.

are cinci copii; e cadru didactic.
hainele ei sunt haine de provincie; sunt combinate intr-un anume fel; sunt haine pe care noi, ”copii destepti” plecati in capitala, nu le judecam, dar le observam.
copii sunt frumosi, toti.
ea, in costum de baie arata ca altele dupa multa sala si masaje si...
totul e provincial, vad asta.
nimic dupa care sa tanjesti.

dar dincolo, dincolo de asta e o liniste si o impacare...
nici o poza nu vrea sa demonstreze nimic, e pusa doar pentru prieteni.
nu anunta, nu trambiteaza, nu vinde nimic.
da vesti prietenilor.
nici o nevoie, decat de a fi cu ai tai.
ambitiile sunt concrete si posibile si implinirea lor nu va musca buza nimanui.
nu are nevoie de nici o confirmare, de la nimeni.
ea este ceea ce e.
nu pierde timp asteptand aprobari, nu pentru ca e ”simpla”, ci pentru ca ea e.
si nimeni nu trebuie sa ii aminteasca asta.

nici o invidie sau melancolie.
ci o imensa bucurie ca viata e asa; inca; bucuria ca ar fi putut fi viata mea.



trec uneori prin sate frumoase din locuri frumoase si ma intreb cum ar fi daca as avea puterea sa traiesc intr-un asemenea loc.
n-o am.
dar imi place sa-mi imaginez viata in liniste, fara nici o goana.
nu e viata mea, dar simt o bucurie ciudata in gandul ca ar fi putut fi;ca ar fi fost chiar foarte posibil.

fara cuvinte

trei zile de filmare la marea neagra cu o echipa alcatuita in cea mai mare parte a ei din prieteni/amici, oameni care iti plac, sunt un dar.
cand cele trei zile sunt in octombrie, iar marea arata spectaculos, ei bine...

     

     

     

     

                                       

     

     

     

    

    

incerc

imi invat fetita sa spuna "pe care" - cand e cazul.
imi invat fetita ca nu exista "tigan". si atunci cand ea aude in vestiar la gradinita o mama spunandu-i fiului ei:" nu fa asa ca doar nu esti tigan" si se uita atent la mine asteptand sa-i fac observatie "doamnei", ii fac cu ochiul si incerc sa ii explic dupa, ce gresit gandeste/ se exprima "doamna".
ii explic fetitei mele ca oamenii care se iubesc, uneori se despart, dar continua sa isi iubeasca puii.
ii explic fetitei mele ca uneori, un baiat iubeste mai mult un baiat decat o fata, iar o fata iubeste mai mult o alta fata decat un baiat - si asta e normal si la fel de frumos.
la fel cum ii explic ca e prea devreme sa se gandeasca daca se va casatori sau nu cu a...
ii explic fetitei mele ca fiecare copil e cel mai frumos/ destept pentru mama lui si ca nu exista oameni urati pe lume.

incerc sa ii explic lucruri care sunt asezate in mine si pe care imi doresc sa le regasesc "firesti" in jur, macar in urmatorii 10 ani.
incerc.
si sper ca peste 10 ani ele nu vor mai fi lucruri care trebuiesc explicate, justificate, lamurite.
si sper ca peste 10 ani, aceste subiecte nu vor fi.

sper!
peste 10 ani fiica mea va avea 17 ani!
mai avem timp!

cea mai simpla zi de casting

ziua unui actor profesionist intr-o zi in care are casting, poate fi in multe feluri.

un actor profesionist e o persoana care are ca meserie "a fi actor"; a studiat si practica aceasta meserie, iar cu putin noroc se si se intretine din ea.

cea mai relaxata, sa zicem, zi in care un actor profesionist are un casting, se petrece asa:
se trezeste - poate cu alarma telefonului, poate cu cea a ceasului desteptator.
se spala - cel putin pe fata si pe dinti.
isi face cel putin o cafea sau un ceai - "instant"  sau prin diverse alte mijloace - ibric, fierbator, expresor, filtru etc.
se imbraca cu haine si se incalta cu incaltari.
se machiaza - daca actorul e de sex feminin; dar nu neaparat. (adica se poate machia si daca e de alt sex, sau nu se machiaza chiar daca e de sex feminin.)
se deplaseaza cu un mijloc de transport - poate fi masina, taxi, bicicleta, autobuz etc.
ca sa ajunga la adresa respectiva, de cele mai multe ori a consultat sms ul sau mail ul sau...adica a utilizat telefonul.

v-as ruga ca din aceasta lista de actiuni pe care un actor profesionist o parcurge in cea mai simpla/relaxata dintre zilele in care are un casting, sa alegeti o singura activitate care nu presupune bani; intr-un fel sau altul.
nu veti gasi.
exact.
de aceea, un actor profesionist nu trebuie chemat la o proba in urma careia va obtine un job care nu va fi remunerat.
adica platit cu bani.
este foarte simplu.