evadarea

cel mai mult imi plac repetitiile intense (se intampla de obicei cand te apropii de premiera),  aglomerate, care te rup efectiv de realitate...
repetitiile multe, filmarile lungi...
tot universul e concentrat acolo.
celelalte intamplari sunt secundare...
asta e unul din lucrurile care ii salveaza pe actori, cred...faptul ca au perioade din astea, cand pot evada.
incepe una din perioadele astea.
:)

treceri

din incapere iese cu mana amortita de rasfoirea mea...intreaga.
 pe hol tresare si-apoi zambeste-ncetosat.
 a ragusit dorinta.
 e-ngenunchiat oftatul.
 nimic n-a fost.
 nici un pacat.

barbati pentru 10 min; in total :)

am tot zarit in ultima vreme prin ziare, diversi.....nu stiu cum sa le spun, diverse declaratii care pe mine ma lasa muta.
sa te exprimi in ziare/la tv despre lucruri pe care nu le cunosti, am inteles, e un fel de noua meserie pe care o practica anumite persoane, selectate dupa cine stie ce criterii.
asta e, nu ma mai uit la tv.
ziare insa, virtual, mai citesc.
si nu inteleg de ce sa apari doar sa jignesti un om.
fara nici un motiv; cel putin aparent.
sau sub falsul motiv ca te revolta o reclama; sau continutul ei etc.
sa iesi tu, fiinta care te pretinzi barbat si sa aperi un principiu jignind personal o femeie...ce e de spus?
a pune problema asa, sunt sigura ca este peste nivelul lor de intelegere.
si nici macar nu e vorba despre barbat si femeie....sa ai atat de putine idei, incat sa jignesti personal un om cand pretinzi ca ai o problema cu ce promoveaza el...

                                                                         *

sa declari in ziare ca fata aia batuta, fie merita, fie s-a batut singura...etc., sa te exprimi astfel vis a vis de ceva ce nu cunosti, mi  se pare atat de grav...
daca prin absurd, as fi partenera unui astfel de individ, as pleca pe loc. definitv.
si cel mai grav mi se pare, ca nu vad asta pe blog uri personale, forumuri etc...ci in ziare!
cineva chiar publica mizeriile astea...


                                                                         *

peste ceva vreme si nu multa, totul va fi trecut si nimeni nu-si va aminti numele vostru.
pentru ca nu ati realizat nimic.
da, la un moment dat ati jignit o legenda si poate pentru 10 minute, vi s-a parut ca sunteti importanti.
dar eu nu va cunosc numele...nu-l voi retine, decat, in cel mai rau caz, pentru 10 minute.

si o...poveste

voia sa reuseasca.
si-a albit dintii, a investit in parfum...
a stat o vreme langa colegi, cunostinte etc.
zambea.
intr-o seara, intr-o conversatie cu cineva, cand isi exersesa zambetul si privirea aceea plina de interes si uimire, care ii iesea atat de bine, un prieten i-a pus mana pe umar; a dat sa ii sopteasca ceva la ureche, zambind si scuzandu-se spre interlocutor. s-a intors spre prieten, cu o privire de gheata, si si-a tras umarul. cel din fata in schimb, a primit la intoarcerea capului, cel mai sincer zambet.
si a inceput.
sa urce.
totul dadea roade.
muncea, chiar muncea pentru asta...
auzea intrebarile prietenilor sau colegilor, simtea nedumerirea lor, uneori facea eforturi sa para ca ii pasa.
dar dupa ce va ajunge acolo, ei toti vor accepta; le va trece; vor fi acolo si vor aplauda.
persoanele importante sunt altele acum.
si urca.
oamenii i-au auzit numele; i s-au luat si interviuri.
era acolo.
doar aplauzele la care jinduise, nu erau. mainile care ar fi trebuit le provoace, se aflau pe alti umeri; umeri de prieteni.

let's socialise!

exista o preocupare foarte evidenta in ultimii ani, pentru socializare.
priceperea de a socializa este aproape o calitate de trecut in cv.
trebuie sa socializezi, sa cunosti oameni, sa stii sa te prezinti....
pentru foarte multe meserii, e esential.
cred ca exercitiul ajuta; inveti sa faci asta...sa socializezi, daca e necesar pentru tine in meseria ta...
desigur, exista unii "mai inzestrati". oameni foarte buni; care vorbesc cu cine trebuie in cel mai bun moment si spun exact ce trebuie; ce pentru altii e inspiratie sau noroc, pentru ei e simpla indemanare.
unii sunt atat de preocupati de a ajunge sa vorbeasca persoanelor "care conteaza", ca nu pot raspunde la un simplu salut din pricina incordarii. nu le poti prinde privirea, ochii lor sunt "la vanat"; mintea lor nu face decat sa prelucreze modalitati de abordare a lui x sau y. ei fac tot ce pot sa ajunga in jurul celui care ii poate ajuta, daca e necesara o gluma care sa te puna pe tine in lumina nefavorabila, dar il face pe x sa zambeasca, nici o problema...si asa mai departe.
  si sunt oamenii care sunt timizi, speriati...stau in colturi, sau cu maxilarele inclestate langa singura persoana din incapere pe care o stiu...
ambele categorii sunt inhibitorii; intr-un fel sau altul, m-am suprins in ambele...:)
acum cred ca stiu...ce trebuie exersat. si o scriu aici pentru mine si pentru colegii mei cu care am mai dezbatut subiectul :).
mergi intr-un loc unde e ceva care te intereseaza. pe bune. zambeste. cand ai in fata un om, concentreaza-te asupra lui, da-i atentie. incearca sa nu tresari prea puternic daca a intrat in incapere regizorul vietii tale sau producatorul x.( ar fi fost savuros daca dadeam si nume :). daca nu ai ceva pe bune de spus importantei persoane x sau y, astepta mai bine pana ai...
nu cred ca exista nici o regula si nici o reteta; cred ca exista intalniri importante fie intamplatoare, fie cautate. si stiu ca o sa ma mai gandesc la asta.

dimineata

invatata de niste prieteni buni, dimineata, chiar daca imi ia doua, trei minute in plus, macin cafea.
mi se pare ca are alt gust, sa nu mai vorbesc de miros...
dimineata perfecta are acest miros, marea mediterana in fata si linistea de dinainte de a incepe ziua.
m-am trezit azi cu dor de mare...

in asteptare

am o amica mai tanara,care abia de curand a terminat facultatea.
nu a facut scoala in tara; ne tot intalnim pe mail...
abia de anul asta a inceput sa mearga la casting-uri si asta o streseaza foarte tare.
e ceva ce mie mi se intampla mai des...cand eram de varsta ei :).
dupa ce se termina stresul casting-ului in sine, incepe cel al asteptarii.
tot vorbind despre asta, am realizat ca asta e o etapa peste care la un moment dat reusesti sa treci; si e foarte bine sa/ca o faci. bine si musai!
mi se pare normal sa ai emotii la auditii; cu timpul inveti sa le stapanesti, sa le folosesti in favoarea ta...sau nu. dar nu cred ca asta tine de experienta, incredere in tine etc.
pur si simplu unii sunt mai emotivi decat altii; pur si simplu uneori avem emotii mai mari ca altadata.
ce mi se pare important e sa reusesti sa treci cat mai usor peste asteptare; daca proba e importanta si iti doresti foarte tare sa o iei...nu poti sa uiti.
poti insa incerca sa nu faci infarct de cate ori iti suna telefonul. asta e un exercitiu pe care trebuie sa il faci....trebuie; in timp, va veni de la sine.
e ca intr-o cearta mai serioasa in cuplu: daca te gandesti doar la asta, nu vei reusi sa treci peste moment; dar daca iti cauti ceva de facut, gandit, inafara subiectului...va trece mai usor.
si exista sansa sa te trezesti surprins; uneori placut. :)