vineri, 27 martie 2020

Azi, de ziua teatrului

Toate scaunele din toate teatrele lumii sunt goale azi.
Lumea întreagă e un teatru fantomă prin care bântuim cu toții de după perdele, de după măști, de după spaime.
Nu știm ce va urma, improvizăm de la o zi la alta, nu știm nici măcar în care act suntem.

Pentru că nu ne ducem la nici un spectacol și la nici o repetiție și știm că nu știm când se va întâmpla din nou, totul se simte mai acut și ecoul pare mai lung.

Pentru că nu știm cum va fi lumea după, nu știu dacă să sper că teatrul va semăna cu cel de dinainte de această plagă.

Poate va semăna mai mult cu cel la care visam, poate va fi ușurat de mizeriile vremurilor, de orgoliile de dinainte de însingurare. Poate și pentru teatru este un moment din care va ieși mai puțin poluat.

Poate după va apărea un teatru septic, din care va dispărea apropierea și șoapta timbrată.
Stiți de câte ori văd în lumină saliva colegului, de câte ori o simt? Voi reacționa altfel după? Instinctele noastre vor fi modificate? Voi tresări la tusea partenerului mai mult decât la gândul lui?
Atingerea unui om...cât vom amâna o atingere? Dar e despre teatru azi...
"La ce ma gândesc acum!...Ce lucruri îmi vin acum în minte...Si de ce m-aș rușina?" cum ar spune Raskolnikov.

Nu, sigur că nu. Ne va fi dor unii de alții și de tot ce-am trăit cândva.
Și vom vrea înapoi; și poate vom primi ceva înapoi și ceva chiar mai bun și ceva nou cu care vom construi lucruri...altele.

Azi toate teatrele lumii sunt goale.
Nu știm cu ce le vom umple după.
Dar în îngrijorare e și așteptare si posibilitatea de nou.
Adică speranță.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu