Eu nu țin minte la ce vârstă am citit despre asta prima oară, dar țin minte că atunci când am aflat prima oară despre un prieten că aste gay, nu am avut nici o reacție. Nu m-am mirat, nu am fost contrariată, am primit această informație ca pe oricare alta.
Ăsta e unul dintre lucrurile cu care mă mândresc: niciodată nu am cântarit/ judecat oamenii în funcție de orientarea lor sexuală, niciodată nu a însemnat asta nimic pentru mine. Nu știu de unde îmi vine asta; nu m-a învățat nimeni, niciodată.
Și în timp ce unui copil îi poți explica simplu : așa stau lucrurile, unui adult se pare că e mai greu. Am incercat de câteva ori.
În lumea asta atât de nebună, imi pare rău pentru oamenii care se încarcă și cu ura împotriva celor care nu iubesc pe cine „trebuie”.
N-o să pretind că sunt atât de naivă să cred că acest referendum e despre asta, așa cum nu cred că își poate cineva imagina că se poate hotărâ prin lege pe cine să iubești.
Mă întristează risipa de bani, de energie, opacitatea si sălbăticia argumentelor.
Știu sigur că e zadarnic.
Copiii nostri vor trăi intr-o lume în care vor iubi pe cine vor vrea. Nu îi vedeti cât de deștepți sunt, cât de ușor se adaptează?
E ridicol să crezi că niște oameni nefericiți și mânați de cine știe ce calcule, vor dicta acestor copii pe cine să iubescă.
Nu știu cum iși cresc alții copii, dar al meu va învăța că atunci când vine vorba de iubire, oamenii aleg singuri pe cine să iubească.
Nici o lege nu poate hotărî asta pentru ei!