vineri, 6 martie 2020

Avem nevoie de eroi!

Am iesit de pe Facebook de vreo trei ani si nu am regretat, chiar daca uneori m am simtit rupta de  lume, chiar daca am realizat ca nu am facut decat sa schimb o "bula" cu alta.
Din cand in cand, prieteni sau colegi imi mai povesteau "ce se intampla pe facebook". Pentru ca da, unele lucruri se intampla doar acolo.
Acum, ca stim cu totii cum/ca ajung la noi mai ales informatii care "ne intereseaza" si prea putini avem timp, rabdare, pricepere sau interes sa ajungem si in alte "buli", traim cu totii - noi cu noi.
Si apoi ne miram ca marele nostru act de curaj, de rebeliune, de justitie nu a schimbat nimic, desi am avut atatea "like" uri, sau atatea "share" uri.
Sau nu ne miram, ne ajunge asta. Mai ales daca trei colegi ne lauda a doua zi pentru frumoasa postare, ne zambeste seful sau dimpotriva se incrunta la noi si asta ne hraneste impresia de "dizidenta", "rezistenta".
Dar schimbam ceva? Cu adevarat? Ne aude cineva? Poate mai mult decat pe unul care a parasit platforma, dar realmente, realizam ceva? Inafara faptului ce ne inregimentam intr-un grup la care ajunge doar anumite informatii, realizam ceva?
Daca nemaifiind pe facebook trebuie sa actionezi concret, pentru ca nu ai cum altfel?
Desi e muuult mai usor sa scrii ceva si sa iti ostoiesti astfel nevoia de mers la vot.
Am facut aceasta introducere lunga sa ajung la gandurile si framantarile acestor zile: "cazul Bulandra"- cum inteleg ca se numeste pe wall uri. Cam tarziu, ce-i drept, dar teatrul devine un caz. Pe facebook doar. Deocamdata.
S-au exprimat opinii - au ajuns la mine prin mesaje pe whats up cele mai multe. Ironic, da.
Si in timp ce ma simt usurata ca nu sunt tarata in febra comentariilor si taguirilor, realizez ca a aparut un trend nou: scriem despre asta, dar nu spunem nimic.
"O dam anonima" a devenit "o dam incerta" - faptul ca suntem artisti ne permite asta.
Asa ca iata-ne fie revoltati, fie raniti, fie indarjiti, fie visatori, fie detasati, fie absenti. Dar fara o pozitite clara - sau prea putine.
Stimati cetateni, "vocile cetatii" - artistii - sunt ragusite, obosite, speriate.
Avem nevoie de un erou - unul care sa salveze muzeele, operele, teatrele - de hoti si de noi insine.
Avem nevoie de ajutor dinafara - noi suntem pregatiti si curajosi cand rostim texte scrise de altii - imi e foarte clar zilele astea.
Voi, cetatenii, ar trebui sa cautati alaturi de noi pe cineva care sa ne salveze pentru ca traim din banii vostri, iar cei care ne umilesc, dezbina si intarata pe noi, fura de la voi!
Obisnuiam sa fac gluma asta tampita - (se spune ca teatrul nu moare niciodata ) ca daca teatrul va muri undeva, aici va muri.
Poate trebuie sa moara si nu ne dam noi seama- si oricat ma sufoca gandul asta - mi-e destul de clar ca daca nu primim ajutor, noi il vom lasa sa moara, sau in cel mai bun caz sa intre in adormire si amorteala pana cand lumi mai bune il vor merita din nou.

Un comentariu:

  1. Eu si multi altii va suntem alaturi.Rezonam cu voi. Trăim aceleași dureri împreună, deci, zic eu suntem noi, eroi. Trebuie insa sa ne coalizam pt lucrurile bune si cu putere intelectuală sa luptăm împotriva, nedreptățile.IMPREUNA!

    RăspundețiȘtergere